Cu acest guvern, în toamnă tariful la gaz va fi de 35 de lei, dar în iarnă – ajungem și la 40. O spune ex-președintele țării, Igor Dodon.
„Maia Sandu minte. Rușii nu au cerut niciodată să renunțăm la ceva în schimbul gazului. Însăși autoritățile moldovenești, în toamna anului trecut, raportând triumfător despre faptul că „Spânu l-a dominat pe Miller”, au declarat că nu au existat condiții politice.
Dacă aș fi fost președinte, nu ar fi fost un asemenea haos. Însă, cu acest guvern, în toamnă tariful la gaz va fi de 35 de lei, dar în iarnă – ajungem și la 40.
A da vina pe Putin sau pe oricine altcineva pentru acest lucru este pur și simplu neprofesionist.
Șeful statului ar trebui să se gândească la cetățeni, să negocieze și să se înțeleagă în interesul lor. Maia Sandu nu face acest lucru”, a comentat Dodon.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.