Acasă Politic Dodon ar pune la cale un plan de îndepărtare a lui Filip

Dodon ar pune la cale un plan de îndepărtare a lui Filip

0

Zvonurile că Eugeniu Nichiforciuc nu ar fi infectat cu coronavirus sunt confirmate de tot mai multe surse care nu vor să apară public. Totul ar fi fost pus la cale de Igor Dodon pentru a câștiga timp ca să cumpere liderii locali ai Partidului Democrat. Potrivit surselor noastre, Dodon nu se mai poate baza pe Pavel Filip, care ar fi gata să părăsească în scurt timp coaliția dacă se va înțelege cu PAS și PPDA. Și, în acest sens, ar urma să-l înlăture de la șefia PD-ului.

Riscul impeachment-ului

Conform surselor noastre, Igor Dodon a organizat, prin intermediul Zinaidei Greceanîi, izolarea deputaților după ce ar fi aflat despre o posibilă ieșire din coaliție a lui Pavel Filip, dar și altor deputați PD. Președintele ar fi îngrijorat că acest eveniment, care-i strică cu siguranță calculele, ar putea să se producă în același timp cu un vot privind procedura de impeachment, urmat imediat de intentarea unor dosare penale pe numele lui, la bază fiind imaginile video cu sacoșa neagră, dar și multe alte „schelete” care vor ieși ca ciupercile după ploaie când Igor Dodon va pierde controlul asupra instituțiilor. PD și ACUM ar fi convenit deja asupra detaliilor, cu excepția funcției de prim-ministru: Filip vrea funcția de prim-ministru, iar ACUM cere un premier neutru – din rândul persoanelor care au învățat la Harvard.

“La Dodon, responsabil de acest proiect este Alexandru Vâlcu și Vladimir Andronache. Ultimul este astăzi sută la sută omul lui Dodon. Pentru Andronache contează foarte mult să păstreze afacerile acaparate în mod ilegal: Hotelul Național, Gările Auto, Tutut CTC. Mai mult, Andronache are la primărie și acte în valoare de 5-6 mln de euro, pregătite pentru achiziții ilegale de terenuri și autorizații de construcții. Ion Ceban ar fi împotrivă, însă Dodon a ordonat omai multor subalterni ai primarului să rezolve aceste întrebări, ocolindu-l pe Ion Ceban”, ne-a povestit sursa care a solicitat anonimatul.

Cum vrea să-i țină pe deputați în coaliție

Profitând de pauza și izolarea deputaților, Igor Dodon ar fi pus la cale un plan de acaparare a Partidul Democrat, ca să-i fie mai ușor să controleze coaliția. De altfel, o operațiune elaborată, conform sursei, împreună cu Andronache, Dumitru Diacov și Eugeniu Nichiforciuc.

De menționat că prima tentativă eșuată de acaparare a Partidului Democrat ar fi avut loc încă la faimoasa ședință a fracțiunii, din acea zi de luni, când au fost mai multe pretenții de ordin financiar către Filip. Acest plan a devenit și mai greu de realizat după plecarea ulterioară din PD a câtorva deputați.

Acum, împreună cu Andronache și Diacov, Dodon ar fi pus la cale o campanie de discreditare a lui Pavel Filip. Sursa care ne-a făcut dezvălurile este sigură că Dodon va lansa în curând materiale compromițătoare despre Filip, dar și… despre Andronache. Dodon ar aplica o astfel de strategie pentru ca PAS  să nu accepte niciodată colaborare cu Andronache, iar cel din urmă să nu aibă alte cale decât să rămână cu Dodon.

Înlăturându-l pe Filip

Următorul pas, potrivit sursei, va fi înlăturarea lui Filip din funcția de președinte al partidului și înlocuirea lui cu Diacov. “Au planificat să publice mai multe materiale compromițătoare, pentru că Filip are multe schelete în dulap. După care vor cumpăra Consiliul Național. Au început deja, din acest week-end, să meargă prin raioane: Câteva grupuri de persoane care reprezintă blocul Andronache-Nichiforciuc-Diacov discută deja cu liderii regionali”, ne-a povestit sursa. Banii ar proveni din Rusia, un mln de dolari pentru cumpărarea loialității liderilor locali ai PDM în vederea înlocuirii lui Filip cu Diacov.  Fiecare lider local urmează să primească câte 30-40 mii dolari. Jumătate în avans, iar cealaltă jumătate după vot.

În paralel, deputații din PD apropiați de Filip care se vor răzvrăti, vor fi șantajați cu dosare penale. Dodon mizează că restul deputaților din PD, văzând soarta răzvrătiților, vor fi cuminți și ascultători. O soartă nu tocmai fericită ar putea avea și Dumitru Diacov, căruia Dodon i-a promis funcția de speaker. Trebuie menționat însă că de aceeași slăbiciune a lui Diacov a profitat de câteva ori în trecut și Vladimir Voronin, doar că niciodată nu s-a ținut de cuvânt. Iar Dodon se consideră discipolul bătrânului comunist.

Un ultim detaliu interesant comunicat de sursă este și suma de 2 milioane de dolari primită de Eugeniu Nichiforciuc de la Moscova, fără știrea lui Dodon, pentru „loializarea” deputaților PD față de Nichiforciuc (a se citi Moscova). Nichiforciuc însă și-a fi însușit banii. “Le-a dat la doi-trei, restul și i-a lăsat, spunând minciuni că ar controla 10 deputați. Acum minte Rusia, spunându-i că oamenii l-au mințit și pleacă pentru că lor, chipurile, li se plătește câte 500 de mii de dolari. Bani absolut ireali pentru Moldova”, a comunicat sursa considerată destul de apropiată de PSRM și Igor Dodon.

sursa: HotNews.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.