Acasă Social Documente false, găsite în geanta și pantoful unor moldoveni la vamă

Documente false, găsite în geanta și pantoful unor moldoveni la vamă

0

Doi moldoveni care s-au pornit în Germania au fost prinși de polițiștii de frontieră cu acte false. Incidentul a avut loc în data de 26 noiembrie, în jurul orei 15:15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași.

Cei doi moldoveni, cu vârstele de 50 și 27 de ani, s-au prezentat în punctul de trecere, fiind în calitate de pasageri într-un autocar care pleca spre Berlin.

”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care au fost descoperite ascunse, în borseta personală a unuia şi, respectiv, în pantoful tânărului, câte o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografiile proprii.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind falsuri”, se arată într-un comunicat. 

Bărbații au declarat că au procurat cărțile de identitate prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunosc, contra sumei de 300 euro fiecare și că intenţionau să folosească documentele pentru a se angaja în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.