Deputatul PAS, Lilian Carp, a depus o sesizare la Procuratura Generală prin care solicită mai multe informații despre implicarea lui Igor Dodon în afacerile întreprinderii de stat „Metalferos”. Sesizarea vine după ce ieri, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a vorbit despre prejudicierea statului cu 1,2 miliarde de lei prin intermediul întreprinderii „Metalferos”.
În sesizarea depusă la procuratură, deputatul PAS solicită răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Dacă în cadrul urmăririi penale s-a analizat rolul factorilor de decize a Ministerului Economiei şi Comerțului din perioada lansării monopolului Metalaferosa (ex-ministrului Economiei-Igor Dodon)?
2. A fost sau urmează a fi dată o apreciere de cât judicioase, argumentate au fost politicile promovate de conducerea Ministerului Economiei şi Comerțului sub conducerea lui Igor Dodon şi dacă aceste decizii au reprezentat interesul statului, dat fiind monopolizarea imediată a pieței metalelor, cu delapidări de proporții ce au urmat timp de peste un deceniu?
3. A fost audiat/urmează a fi audiat ex-ministrul Economiei-Igor Dodon în cadrul acestui dosar penal? În cazul răspunsului afirmativ, care este calitatea procesuală a acestuia în cadrul dosarului penal?
4. Care sunt măsurile întreprinse de către organele procuraturii în vederea recuperării prejudiciului cauzat la bugetul public naţional? Care este suma totală a activelor care au fost deja recuperate şi pe ce sumă la moment este aplicat sechestru?
Amintim că, Stoianoglo a declarat ieri că Procuratura Generală a verificat peste o sută de conturi bancare au fost analizate de procurori, rezultatul evidențiind aspectul conturat al infracțiunii. În baza celor stabilite, au fost făcute demersuri de arestare a celor implicați în fraudarea Întreprinderii de Stat ”Metalferos”, unii din ei fiind anterior reținuți. Investigațiile au relevat că, pe parcursul mai multor ani, piața metalelor feroase a fost monopolizată, ÎS ”Metalferos” având conexiuni în activitate doar cu anumite companii, cu care au fost încheiate contracte de livrare a metalelor. Pe conturile acestor firme au fost transferate, în mediu, până la 280 de dolari per tonă. Sumele, ulterior, erau lichefiate în baza unor acte de achiziție a metalelor de la persoane fizice, preponderent din stânga Nistrului.
La scurt timp, S.A. „Metalferos” a expediat presei un comunicat de presă în care menționa că îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu noile acuzaţii calomnioase lansate în spaţiul public la adresa companiei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.