La un an după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo s-a autosesizat în privința materialelor jurnalistice ce îl vizau pe adjunctul său, Ruslan Popov, nu se mai aude nimic. Despre acest fapt a reamintit deputatul PPDA, Inga Grigoriu. Într-o postare pe pagina sa de facebook, parlamentarul a anunțat că sa adresat la ANI și a accentuat faptul că va monitoriza cu atenție subiectul.
În acest sens, Grigoriu s-a adresat către ANI cu câteva întrebări, în care încearcă să afle dacă instituția a recepționat de la Procuratura Generală solicitări care ar ține de clarificarea faptelor expuse în investigația jurnalistică și dacă au ANI a emis careva acte de constatare pe numele adjunctului Procurorului General, Ruslan Popov.
CIJM a publicat la începutul anului curent două anchete despre averea lui Ruslan Popov și afacerea pe care ar gestiona-o procurorul, dar care este înscrisă pe numele tatălui său, care este pensionar. Ancheta despre averea lui Ruslan Popov menționa despre casa cu trei niveluri, evaluată de experți la cel puțin două milioane de lei, pe care omul legii a trecut-o în declarația de avere și interese personale la prețul de 111.000 de lei.
În anchetă se mai arăta că, în 2014, Popov le-a donat socrilor un teren pe care aceștia și-ar fi construit în scurt timp un imobil de peste 160 de metri pătrați. În declarația de avere pentru 2018, Ruslan Popov a declarat că, în 2014, a împrumutat de la socrul său 10.000 de euro, iar peste doi ani, 50.000 de euro de la soacra sa, datorii pe care s-a obligat să le achite timp de 20 de ani. Doar că Ion Oprea a decedat câțiva ani în urmă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.