Acasă Politic DOC // Regimul Dodon profită de COVID-19. Instituie cenzura în presă

DOC // Regimul Dodon profită de COVID-19. Instituie cenzura în presă

0

Guvernarea lui Igor Dodon instituie cenzura în presă sub paravanul stării de urgență, decretată din cauza pandemiei de COVID-19. Consiliul Audiovizualului (CA) din Republica Moldova a emis astăzi o dispoziție pentru furnizorii de servicii media audiovizuale prin care interzice jurnaliștilor să-și exprime la tv și radio opinia lor privind pandemia de COVID-19. Totodată, în cadrul emisiunilor, jurnaliștii trebuie să le interzică invitaților formarea liberă a opiniilor în privința evoluției situației provocate de noul coronavirus. Mai mult decât atât, directorul CA, Dragoș Vicol, a declarat pentru DESCHIDE.MD că aceste măsuri nu se referă doar la subiectele privind coronavirusul, dar și la cele conexe.

CA obligă posturile de tv și radio să nu furnizeze publicului alte date decât cele prezentate de către Comisia pentru Situații Excepționale, Guvernul, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății, care în opinia CA sunt „unicele surse sigure, veridice, imparţiale și  echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare.

Prevederile 4 și 5 ale dispoziției sunt cele care fac ingerință directă în politica editorială a instituțiilor mass-media. 

4. În condițiile stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, se va prezenta obligatoriu poziția oficială a autorităţilor publice competente (Organizația Mondială a Sănătății, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale), acestea fiind cele mai avizate și mai competente în materia respectivă.

5. Pe durata perioadei stării de urgență prezentatorii/moderatorii/redactorii vor renunța unilateral la enunțarea și favorizarea neavizată atât a propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19, atât în context național, cât și extern,  unicele surse sigure, veridice, imparţiale și  echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare (Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății).  Această obligativitate rezidă imperios din necesitatea asigurării exactității maxime şi corectitudinii depline a informației, din caracterul esenţial al faptului că relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor.

Celelalte măsuri, la fel obligă posturile tv și radio să se transforme în cutia de rezonanță a autorităților. 

Contactat de DESCHIDE.MD, directorul CA, care a propus acest pachet de măsuri, a declarat că nu exclude că în cazul nerespectării prevederilor, CA ar putea aplica „acțiuni dure”. Acesta a mai specificat că măsurile au fost votate „de toți membrii CA”. 

„Sunt niște prevederi obligatorii pentru posturile de radio și tv din R. Moldova. Având în vedere starea de urgență nici nu vreau să mă gândesc că se va ajunge la amenzi și sancțiuni. Eu cred că ele trebuie să fie executate obligatoriu în conformitate cu spiritul civic și angajamentul fiecărui reprezentant media. Putem să avem opinii diferite numai nu acum. (…) Dacă o să fie anumite abateri atunci CA va veni cu un comunicat în care vor vorbi poate și de sancțiuni dure, dar e în funcție de gravitate. Este prematur să enumăr anumite sancțiuni”, a declarat Dragoș Vicol. 

Șeful CA a mai spus că aceste măsuri nu se referă exclusiv la subiectele despre COVID-19 în R. Moldova, ci și la alte elemente colaterale. 

„Aceste măsuri se referă la subiectele direct sau indirect la pandemie, pentru că pot fi unele conexe cum ar fi prejudicierea situației economice, impunerea unor restricții de circulație. Deci nu doar la componenta medicală a acestei pandemii, ci la toate elementele care sunt conexe la această pandemie de COVID-19. Este vorba de toate elementele conexe, colaterale, care se referă direct sau indirect”, a mai spus Vicol. 

Acesta a mai spus că „unii jurnaliști se revoltă pentru că nu conștientizează starea de urgență în care ne aflăm”. 

Amintim că la ședința Comisiei Situații Excepționale din 23 martie, s-a decis că „în perioada de acțiune a stării de urgență, Ședințele Consiliului Audiovizualului sunt deliberative cu prezența a cel puțin 4 membri. Consiliul Audiovizualului adoptă decizii cu votul majorității membrilor prezenți”. 

Unii politicieni au declarat că sub paravanul luptei cu fake news pe timp de pandemie, Guvernarea urmărește blocarea activității unor instituții de presă incomode. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.