Acasă Justiţie DOC// Reacția unei membre a CSM, vizată în notificarea unui audient al...

DOC// Reacția unei membre a CSM, vizată în notificarea unui audient al INJ care susține că a fost amenințat de fratele acesteia cu nepromovarea examenelor

1

Un audient al Institutului Național al Justiției (INJ) susține că fratele unei membre al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-ar fi amenințat cu nepromovarea examenelor de absolvire, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.

Membra CSM, vizată în notificarea depusă în legătură cu pretinsele încălcări, Carolina Ciugureanu, menționează că aceste „informații mincinoase” au scopul de a-i defăima onoarea și demnitatea, motiv pentru care a depus și o plângere în acest sens în adresa organelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit notificării care a ajuns în posesia Ziarului de Gardă, audientul, Serghei Țugui, care invocă că ar fi fost primit amenințări din partea fratelui Carolinei Ciugureanu, precizează că a activat în perioada anilor 2009 – 2018 în cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA). Acesta precizează a fost inclus în grupul de urmărire penală în cauzele pornite în privința fostului judecător al Curții de Apel, Mihai Ciugureanu și a fiului său, Alexandru Ciugureanu. Cei doi erau vizați investigați pentru implicare în scheme de acaparare a terenurilor publice.

Serghei Țugui invocă că la etapa urmăririi penale a lui Alexandru Ciugureanu, acesta l-a avertizat că pe parcursul activității sale va avea neplăceri pentru că a lucrat în acele grupuri.

„Începând cu luna mai anul curent, am primit amenințări că nu voi promova examenul de absolvire al INJ, pe motiv că Alexandru Ciugureanu dorește să se răzbune. Elementul cheie în planul său de răzbunare este sora acestuia, Ciugureanu-Mihailuță Carolina, care la moment este membrul CSM, prin care Ciugureanu Alexandru urmează să creeze presiuni asupra membrilor Comisiei pentru examenele de absolvire a cursurilor de formare inițială de către candidații la funcții de judecător și de procuror și examenele pentru persoanele care candidează la funcția de judecător sau de procuror în temeiul vechimii de muncă și asupra administrației INJ”, notează audientul.

Țugui susține că nepromovarea examenelor de absolvire ar urma să se producă ori prin influențarea președintelui Comisiei, ori prin fraudarea sistemului electronic pentru modificarea notelor în borderoul electronic.

Contactată pentru o reacție la acuzațiile care i se aduc, Carolina Ciugureanu a declarat că a fost informată oficial despre această notificare, fiindu-i remise, inclusiv, și răspunsurile INJ, dar și ale Comisiei, pe marginea acestei notificări.

„Din conținutul acelor răspunsuri rezultă, fără dubiu, că împrejurările reflectate în sesizare au fost examinate în cadrul Institutului și Comisiei. Spre marea mea surprindere, chiar dacă nici eu și niciunul dintre membrii familiei mele nu au nicio atitudine cu lucrările Comisiei și activitatea INJ, conținutul acestei adrese reflectă, de fapt, răspândirea unor date grave, mincinoase, și urmăresc, probabil, un scop determinat și intuiesc că țin de defăimarea onoarei demnității și reputației profesionale. Care ar fi motivele unui asemenea comportament, îmi este neclar”, spune membra CSM.

Carolina Ciugureanu ne-a mai comunicat că nu îl cunoaște pe Serghei Țugui și nu a interacționat niciodată cu el, același lucru fiind valabil și pentru fratele său:

„Nu îl cunosc pe cetățeanul Țugui. Nici nu știam că există un astfel de audient. Nu am nicio intersecție cu activitatea acestui Instituit. Într-adevăr, a fost începută o urmărire penală, ulterior fiind intentată și o cauză penală pe numele fratelui meu. Asupra acestei cauze și pe toată procedura penală au lucrat echipe de colaboratori ai organelor de drept. Din cele spuse de fratele meu, el nu îl cunoaște pe domnul respectiv și spune că echipe au fost foarte multe. Cauza a fost finalizată, iar inițierea și procedurile au fost declarate ilegale, iar acțiunile celor care au participat la această cauză au fost și ele calificate ca fiind ilegale”.

Membra CSM consideră că această notificare este adresata împotriva ei și poartă un caracter defăimător.

„Sunt profund indignată de aceste informații mincinoase și difuzarea lor către mai multe persoane din cadrul INJ și a Comisiei pentru examenele de absolvire și în acest context, declar cu toată seriozitatea că acest împrejurări sunt falsuri în substanța lor. Este o emanație improvizată, iar răspândirea lor nu are decât să atingă scopuri defăimătoare și denigratoare în esența lor, cu referire la persoana mea. Din perspectiva unui fals avansat prin valorificare publică a acestor informații rezultă săvârșirea unei contravenții, prevăzute de art 70, Cod contravențional, ce ține de sancționarea persoanei care admite calomnie și care presupune răspândirea cu bună știință a unor informații defăimătoare”, punctează Ciugureanu, subliniind că absolventul a obținut nota 8,43 la proba scrisă și 9,26 la cea verbală, note ce nu pot fi considerate ca fiind nepromovare a examenului.

Aceasta ne-a mai informat că, la 19 iunie, a depus și o plângere în acest sens în adresa organelor MAI, prin care solicită „întreprinderea tuturor măsurilor pentru restabilirea drepturilor violate”.

Potrivit Carolinei Ciugureanu, pe lângă notificarea ce i-a fost comunicată oficial, aceasta a recepționat și răspunsul elaborat de către INJ pe marginea acestui subiect. Respectiv, INJ invocă faptul că notificarea comportă calomnie cu tentă penală și că examinarea ei intră în componența altor organe. Reprezentanții Comisiei, la fel, neagă acuzațiile și precizează că notificarea trebuie să fie apreciată și analizată de organele competente.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

1 COMENTARIU

  1. La romani este o zicala „Tot patitul e priceput” !
    Acum in aceasta Porcarie dodoneasca mai face sa faci coalitie ?
    Dupa atatea scenarii pe care le face Porcul dodon , face de riscat?
    Bravo PAS ca se orienteaza bine si vede ce e in Porcaria dododneasca cu Porcul dodon si Purceii lui !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.