Președintele raionului Râșcani, Vasile Secrieru, a venit cu o reacție după acuzațiile lui Radu Marian precum că și-a cumpărat apartament din banii publici. Astfel, acesta a prezentat decizia Consiliului Raional, aprobată de consilieri și a declarat că unii deputați își mai caută de lucru prin a defaima, manipula și duce în eroare opinia publică.
„Au început atacul mediatic asupra mea.
Mereu am stimat și apreciat oamenii profesioniști și specialiști în domeniu, care operează cu cifre și date veridice.
Precum se spune în popor, „pădure fără uscăciuni nu există”, mai ales dacă e de specie moale. Iată că, dacă în Parlament totul este la nivel, unii deputați își mai caută de lucru prin a defaima, manipula și duce în eroare opinia publică, a scris președintele raionului Râșcani.
Vasile Secrieru a atașat și un document în care se arată că deciziile au fost adoptate de către consilieri.
Atașez mai jos decizia C.R. aprobată de consilieri, pentru a demonstra capacitățile lui Radu Marian în ceea ce privește operarea cu date, informații și documente veridice (a se vedea pct.3)”, a conchis acesta.

Precizăm că deputatul PAS, Radu Marian, a scris astăzi un mesaj potrivit căruia președintele raionului Râșcani, socialistul Vasile Secrieru, și-a procurat un apartament din banii publici.
Potrivit parlamentarului totul s-a întâmplat în perioada 10 decembrie 2020 – 13 ianuarie 2021, timp în care Consiliul raional Rîșcani a aprobat procurarea apartamentului, ulterior a alocat bani pentru reparație, apoi consliliul a decis acordarea aparatamentului lui Vasile Secrieru, președintele raionului Rîșcani, în calitate de „tânăr specialist”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.