Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, susține că Procuratura Generală ar cunoaște despre înregistrarea video în care este surprins președintele Igor Dodon și fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc și care a adus și a vrut să-i transmită șefului statului un pachet negru. În plus, imaginile s-ar afla chiar la Procuratură. Chirtoacă susține că va cere Parlamentului inițierea procedurii de demitere a procurorului general, Alexandr Stoianoglo.
„Aceasta este o minciună, întrucât Procuratura însăși a fost la fața locului și a verificat locația și a confirmat că locația este anume sediul Partidului Democrat. Procuratura a ridicat acele imagini și le are în cadrul dosarului penal instrumentat de procurorul Alexandru Cernei, care a dispus neînceperea urmăririi penale”, spune politicianul.
Chirtoacă a publicat ordonanță de neîncepere a urmării penale în care sunt descrise amănunțit discuțiile care au avut loc între președintele Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc.
Amintim că deputatul Iurie Reniță a prezentat un video în care președintelui Igor Dodon i-a fost propus un pachet unde ar fi bani de la Vlad Plahotniuc, fostul lider PD. În video se vede cum Igor Dodon refuză să ia punga neagră și îi spune să i-o dea lui „Costea”, care la rândul său să i-o dea lui „Cornel”.
Ulterior, Procuratura condusă de Stoianoglo a emis un comunicat de presă în care anunța că nu poate legal să se autosesizeze „pentru că nu cunoaște cât de veridice sunt, în ce circumstanțe au fost făcute, dar și alte detalii inerente unor astfel de înregistrări”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.