Un grup de consilieri aleși pe listele PDM în raionul Ungheni au anunțat că aderă la PRO MOLDOVA, o echipă de oameni activi, pro-europeni, care se ghidează de principii democratice și în cadrul căreia vor putea munci eficient pentru oamenii din localitate.
În declarația lor, semnatarii critică politica actualii guvernări PSRM-PDM, precum și faptul că vocea aleșilor locali nu este reflectată în deciziile conducerii formațiunii din care au făcut parte.
În ultima săptămână, peste 160 de consilieri locali și raionali, primari și membri PDM au anunțat că aderă la PRO MOLDOVA, alături de mai mulți deputați, inclusiv aleși pe circumscripție, care au trecut în opoziție față de actuala guvernare anti-populară.
Amintim că anterior, mai mulți deputați ai PDM au părăsit partidul, învinuind conducerea de subordonare lui Igor Dodon.
De asemenea, și numărul organizațiilor teritoriale care s-au dezamăgit în Partidul Democrat a crescut semnificativ.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.