Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip anunță că a adresat, astăzi, o scrisoare șefului Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, în care vorbește despre secțiile de votare deschise pentru alegerile din 11 iulie 2021. În acest sens, Filip susține că ”mizează pe implicarea partenerilor noștri, pentru că e clar că autorităților de la Chișinău nu le pasă”.
„Orice scamatorie de succes are 2 părți: în prima parte atenția publicului este captată de o diversiune (în acest caz de numărul insuficient de secții de votare deschise peste hotarele țării), în timp ce adevărata scamatorie se întâmplă în altă parte”, notează Filip.
Puțini știu sau au observat – adaugă democratul – că numărul de alegători din diasporă este cam același cu numărul de alegători în stânga Nistrului.
„În timp ce partidele de dreapta protestează (pe bună dreptate) față de numărul insuficient de secții de votare deschise în diasporă, socialiștii s-au gândit să compenseze numărul de voturi de peste hotare cu voturi în regiunea transnistreană, la secțiile de votare de la Bender și Corjova, unde (știm bine), Chișinăul nu poate asigura securitatea votului”, spune liderul partidului.
În acest fel, el anunță: „Am adresat astăzi o scrisoare șefului misiunii OSCE în Moldova Claus Neukirch în care expun riscurile la acest subiect. Mizăm pe implicarea partenerilor noștri, pentru că e clar că autorităților de la Chișinău nu le pasă”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.