Decizie de ultimă oră a Biroului Permanent. Parlamentul se reunește într-o nouă ședință plenară la ora 15:00. Sesiunea nu a fost anunțată anterior și a fost luată într-o ședință de urgență a Biroului Permanent anunțată în grabă la ora 12.00, transmite SafeNews.md cu referire la ZdG.md.
Despre ședința Biroului a scris deputatul PAS, Sergiu Litvinenco. Legislatorul spunea că „la 12.00 are loc ședința noului Birou permanent al Parlamentului unde coaliția Dodon-Șor deține majoritatea. Interesant ce pun la cale. Fac vreo ședință de Parlament azi? Dacă da, au uitat să aprobe ieri vreo schemă corupțională? Şi o vor face azi?”, se întreba Litvinenco.
Serviciul de presă al Parlamentului nu a fost informat despre această ședință, iar ulterior a fost făcut anunțul despre ședința de la ora 15.00, iar pe site-ul legislativului s-a publicat ordinea de zi. Este vorba despre o sesiune ce se va desfășura astăzi, 4 decembrie și luni 7 decembrie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.