Acasă Politic DOC // Parlamentul publică programul de guvernare propus de Grosu: Acesta are...

DOC // Parlamentul publică programul de guvernare propus de Grosu: Acesta are 3 capitole

0

Programul de activitate al Guvernului condus de Igor Grosu – „Moldova Sănătoasă” este împărțit în trei capitole. Acestea se referă la: măsuri urgente anticriză și anticorupție, dar și obiective naționale și priorități sectoriale pe termen mediu. Acesta a fost făcut public de către Parlament.

Astfel, potrivit documentului, în cazul în care Guvernul va fi învestit, premierul Igor Grosu va solicita Parlamentului declararea stării de urgență pe o perioadă de cel puțin 30 de zile.  În această perioadă, Comisia pentru Situații Excepționale va fi împuternicită cu competențe necesare pentru implementarea unui pachet anticriză în vederea gestionării crizei sanitare, creșterii veniturilor populației și susținerea întreprinderilor.

În ce privește măsuri anticorupție, Guvernul Grosu își propune să vină în Parlament cu proiectul de asumare a răspunderii pentru inițiative legislative pentru a curăța instituțiile statului de influența obscură, combate schemele de corupție și pentru a pregăti organizarea alegerilor anticipate.

500079125 Programul de Acti… by SafeNews

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.