Ministra Afacerilor Interne (MAI), Ana Revenco, a fost eliberată din funcția de consilieră prezidențială în domeniul apărării și securității naționale, secretară a Consiliului Suprem de Securitate.
Un decret în acest sens a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Menționăm că, în data de 6 august 2021, Guvernul Gavrilița a primit votul de încrede din partea Parlamentului Republicii Moldova.
Pe lângă faptul că s-a schimbat complet componența Guvernului, acest Executiv are și o premieră – pentru prima dată în istoria țării noastre, în fruntea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a venit o femeie, mai exact Ana Revenco.
Noua ministră de Interne și prima din istoria Republicii Moldova s-a născut în data de 21 mai 1977, la Chișinău.
Este expertă și formatoare internațională pe subiecte ce țin de traficul de persoane și alte infracțiuni. Aceasta a fost consilieră prezidențială a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.