Acasă Social DOC// Diferență notabilă de salarii: Cât primesc Dragu și omologul ei român

DOC// Diferență notabilă de salarii: Cât primesc Dragu și omologul ei român

0

Guvernatoarea Băncii Naționale a Republicii Moldova, Anca Dragu, primește un salariu lunar net de aproximativ 8.400 de euro, echivalentul predecesorului său, Octavian Armașu.

Acest venit este de aproape trei ori mai mic decât salariul omologului său de la Banca Națională a României, Mugur Isărescu, transmite SafeNews.md cu referire la bani.md.

Nominalizarea surprinzătoare a Ancăi Dragu în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova a fost marcată de faptul că, cu jumătate de an înainte de a fi numită în această poziție, a depus cererea pentru cetățenia moldovenească. Cetățenia i-a fost acordată oficial pe 21 decembrie 2023, iar a doua zi, pe 22 decembrie, a fost instalată în funcție, înlocuindu-l pe Octavian Armașu, demis de Parlamentul Moldovei în urma implicării în dosarul „furtul miliardului”.

Salariul Ancăi Dragu se situează la același nivel cu cel al predecesorului său, Octavian Armașu, având un venit lunar net de 163.000 de lei moldovenești (aproximativ 8.400 de euro), potrivit declarației de avere depuse de Armașu. De menționat că, în comparație cu predecesorul său, Dragu nu va beneficia de locuință de serviciu, conform deciziei instituției.

În comparație, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, încasează lunar 21.500 de euro net, reprezentând aproximativ de trei ori mai mult decât salariul estimat al Ancăi Dragu. Isărescu a declarat venituri salariale anuale de peste un milion de lei, inclusiv surse suplimentare, precum cei 30.000 de lei de la Academia Română și o pensie de aproape 238.000 de lei. Diferențele semnificative dintre salariile celor doi guvernatori atrag atenția asupra disparităților financiare între cele două țări.

armasu by Victor Ursu

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.