Supărat că a fost surprins în timp ce se afla, împreună cu alți parlamentari democrați, la o întâlnire secretă cu Alexandru Vâlcu, din anturajul președintelui Dodon, deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc, se adresează la Procuratură. Acesta îi cere procurorului general să dea de urma persoanei care a filmat frânturi din întrevederea de la restaurantul „Luna”.
În plângerea sa, depusă direct pe numele lui Alexandr Stoianoglo, Nichiforciuc acuză „filaj” și „spionaj ilegal”. Agramatismul domină solicitarea. Deputatul scrie că Deschide.MD a publicat un „articol de știri”. În continuare, parlamentarul fulminează: cere identificarea persoanei sau grupului care se află în spatele „spionajului ilegal”.
Amintim că, pe 3 mai, Deschide.MD a publicat imagini video care relevă faptul că unii membri marcanți ai PDM au avut o întâlnire de taină cu o persoană apropiată lui Igor Dodon. Întrevederea a avut loc cu o seară înainte de ședința Consiliului Politic al formațiunii, acolo unde urmau să fie aprobate decizii importante legate de viitorul partidului, dar și al actualei conduceri.
Solicitat de jurnaliști să comenteze imaginile, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, s-a justificat, spunând că întâlnirea este una obișnuită, „fără șașlîc (n.r. frigărui) și fără zacuscă”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.