Vadim Krasnoselski, liderul regiunii separatiste transnistrene, a semnat o modificare a dispoziției din 9 decembrie 2024, referitoare la starea de urgență în economie, în care a fost inclusă o excepție pentru exportul de energie electrică. Această modificare înlătură interdicția anterior stabilită privind „exportul de resurse energetice”, dar cu o condiție importantă: livrările de gaze naturale trebuie să fie menținute.
Conform noii ediții a decretului, exportul energiei electrice nu va fi restricționat atât timp cât alimentarea cu gaze este asigurată. Această decizie survine într-un context de incertitudine în privința livrărilor de gaz din Rusia, ceea ce îi determină pe liderii transnistreni să implementeze măsuri economice pentru gestionarea resurselor energetice.
Decretul actualizat va intra în vigoare la șase ore după publicarea oficială și va necesita aprobarea sovietului suprem al regiunii.
Conform textului inițial, livrările de energie către malul drept trebuiau să fie stopate odată cu intrarea în vigoare a stării de urgență.
Luni, Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova a confirmat că măsura adoptată la Tiraspol va fi implementată doar în cazul în care livrările de gaz natural în regiune vor fi oprite. Ulterior, Krasnoselski a introdus modificări în decret.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.