Acasă Dosare de rezonanță DOC// CSJ a RESPINS cererea lui Viorel Morari, prin care solicita recuzarea...

DOC// CSJ a RESPINS cererea lui Viorel Morari, prin care solicita recuzarea procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Morari: ”E încălcare flagrantă”

0

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins cererea de recuzare a procurorului general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, depusă de către șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari. Potrivit încheierii făcută publică de zdg.md, decizia a fost adoptată joi, 4 februarie, de către judecătoarea Curții Supreme de Justiție, Liliana Catan, subliniindu-se faptul că cererea respectivă a fost una neîntemeiată. De cealaltă parte, șeful suspendat al PA, Viorel Morari a declarat pentru SafeNews.md că decizia adoptată este eronată și cu încălcări grave.

La 22 ianuarie curent, șeful suspendat al PA, Viorel Morari, a depus, o cerere de recuzare a procurorului general, Alexandr Stoianoglo ,de la efectuarea urmăririi penale în cauza penală în care este cercetat. Motivul invocat de Morari era faptul că în privinţa sa au fost pornite două cauze penale, care au fost conexate şi că ordonanța de pornire a urmăririi penale în privința lui a fost semnată de către șeful PG, care, potrivit lui Morari, îl acuză public, iar prin aceste acțiuni „i-a fost adusă atingere dreptului la un proces echitabil şi prezumției de nevinovăției”.

Cerere recuzare by SafeNews

Curtea Supremă de Justiție a examinat cererea, respingând-o ca fiind neîntemeiată.

Astfel, îm încheierea CSJ, care a ajuns în posesia zdg.md se menționează faptul că procurorul general poate fi recuzat doar în cazul în care exercită nemijlocit urmărirea penală sau conduce personal urmărirea penală în condițiile legi, iar din materialele deduse judecării, rezultă că, cauza penală împotriva lui Morari se află în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, instituția efectuând şi urmărirea penală.

Cererea de recuzare nu este însoțită și susținută prin probe, ce ar reda
că Procurorului General în cauza penală ce se instrumentează în privinţa lui Morari Viorel, ar fi întreprins acţiuni de urmărire penală în scopul exercitării nemijlocite a urmăririi penale sau că acesta ar conduce personal urmărirea penală, or actele adoptate de acesta în cauza penală poartă doar un caracter organizatoric al procesului penal.

În condițiile expuse supra, se relevă că suspiciunea de imparțialitate rezonabilă a Procurorului General nu este argumentată de drept, nefiind aplicabile prevederile art. 33 alin. (2) pct. 6) Cod de procedură penală”, se menționează în Încheierea CSJ.

csj recuzare by Ziarul de Gardă

Portalul SafeNews.md a luat legătura cu șeful suspendat al PA, solicitând o reacție cu privire la decizia adoptată. La rându-l său, Morari a declarat faptul că constatarea judecătoarei Catan potrivit căreia cauza penală este în gestiunea PCCOCS este eronată.

Respectiva cauză penală se afla în gestiunea unui grup de urmărire penală, creat prin ordonanța procurorului general, iar din acesta fac parte procurori din diferite subdiviziuni ale procuraturii, a declarat Morari.

Mai mult, Viorel Morari susține că decizia CSJ a fost adoptată cu încălcări.

Un alt aspect care nu se regăsește în hotărârea judecătoarei Catan, se referă la analiza jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului și anume cazurile Khuzhin și alții contra Rusiei și Allenet de Ribemont contra Franței, care se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil atunci când oficialii fac acuzații publice. E încălcare flagrantă!
Adică logica doamnei judecător este următoarea: Chiar dacă procurorul general a încălcat principiul prezumției nevinovăției, emite ordonanța în cauza penală de acuzare pe numele meu și este ierarhic superiosr procurorilor care investighează, el nu poate fi recuzat deoarecere nu gestionează personal dosarul?! Îmi este interesantă poziția judecătorilor de la Strasbourg, dar vor avea posibilitatea să se expună! a declarat pentru SafeNews.md, Viorel Morari.

La data de 10 ianuarie 2020, Viorel Morari a mai fost reținut într-o altă cauză penală, pornită pentru „abuz în serviciu” și „fals în acte”, după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dispus efectuarea unor controale în cadrul Procuraturilor specializate.

Înainte de aceasta, în luna decembrie 2019, Morari a fost înlăturat din funcție și presupunea că această acțiune vine după ce a făcut o solicitare la FISC, ce viza dosarul finanțării din exterior a Partidului Socialiștilor. În acea perioadă, Morari l-a criticat dur pe noul procuror general și și-a anticipat reținerea din 10 ianuarie. Morari spunea atunci că acțiunile procurorului Stoianoglo împotriva sa ar avea la bază decizia sa de a reporni investigațiile în dosarul vizând finanțarea din Rusia a PSRM (controlat de președintele pro-rus, de atunci, Igor Dodon), dar și o investigație nouă care vizează deputați din actualul Parlament, despre care a evitat să ofere detalii.

Tot anul trecut (2020) Viorel Morari spunea că dosarele în care are calitate de învinuit au apărut din motiv că s-a împotrivit sistemului. Totodată, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, spunea că a fost reținut la comanda politică a președintelui Igor Dodon.

Judecătoria Chișinău a început examinarea dosarului Morari pe 14 februarie 2020, când fostul șef al Procuraturii Anticorupție a fost eliberat din arest preventiv.

În octombrie 2020, Veaceslav Platon a solicitat despăgubiri de 300.000.000 de dolari de la fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, pentru că acesta ar fi dat curs la o plângere depusă de Vladimir Plahotniuc pe numele său. Pretențiile lui Platon se regăsesc în dosarul penal intentat lui Viorel Morari pentru abuz de serviciu, în care afaceristul are statut de parte vătămată.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.