Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a menținut decizia Curții de Apel Chișinău (CA) care a declarat inadmisibilă contestația depusă de partidul NOI și fostul deputat român Cristian Rizea împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC) prin care au solicitat anularea deciziei CEC cu privire la refuzul înregistrării lui Cristian Rizea pe listele partidului NOI în calitate de candidat la funcția de deputat la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
O Decizie în acest sens a fost emisă la 11 iunie curent de către Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție format din magistrații: Tamara Chișca-Doneva, Victor Burduh și Nicolae Craiu.
Decizia CSJ este irevocabilă.
Cristian Rizea Csj by Ziarul de Gardă
La 4 iunie, CEC a refuzat să-l înregistreze pe fostul deputat român Cristian Rizea în calitate de candidat la funcția de deputat din partea Partidului Politic „NOI”, întrucât, potrivit CEC, candidatul nu deține cetățenia R. Moldova.
La 7 iunie, fostul deputat român a atacat la Curtea de Apel decizia CEC și a solicitat instanței să oblige CEC să examineze repetat cererea cu privire la înregistrarea sa în calitate de candidat la alegerile parlamentare.
Fostul deputat român Cristian Rizea, acuzat că a dobândit cetățenia R. Moldova cu abateri, a anunțat vineri, 28 mai, că va candida pentru funcția de deputat, pe lista Partidului Politic „NOI”.
Pe 14 mai, Rizea anunța că s-a înregistrat la CEC în calitate de candidat independent la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, dar a renunțat ulterior.
Ex-deputatul român Cristian Rizea, acuzat că a dobândit cetățenia R. Moldova cu abateri a fost eliberat duminică, 2 mai, din detenție din Penitenciarul nr. 13 din Capitală. Potrivit avocatei fostului parlamentar român, eliberarea lui Rizea a avut loc în contextul în care au expirat cele 180 de zile, timp în care o persoană poate fi reținută în vederea extrădării.
Cristian Rizea, fost deputat în Parlamentul României, dat în urmărire internaţională, a declarat anterior că Igor Dodon împreună cu Vladimir Plahotniuc ar fi primit milioane de euro pentru a-i retrage cetășenia R. Moldova. Fostul oficial român declar anterior că „infractorii pe care el i-a dat în vileag au plătit milioane de euro mafiei politice din R. Moldova pentru a-i retrage în mod abuziv cetăţenia”
La 2 noiembrie 2020, Igor Dodon, i-a retras cetăţenia R. Moldova fostului deputat român, iar la 3 noiembrie 2020 acesta a fost reținut de oamenii legii.
La 31 martie curent, PG a anunțat că ex-deputat român Cristian Rizea, învinuit de procurori de dobândirea cetățeniei R. Moldova cu abateri, a fost prin cu fals în declarații. Tot PG informat atunci că la 30 martie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în judecată dosarul de învinuire a ex-deputatului, care a primit cetățenia R. Moldova prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017.
Cristian Rizea se află în căutare internațională pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare din 19.03.2019, în vederea executării pedepsei privative de libertate în România pe un termen de 4 ani și 8 luni pentru infracțiunea de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, conform senținței definitive emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.