Acasă Politic DOC // Consilierii PDM din Pănășești și-au declarat retragerea sprijinului pentru primar

DOC // Consilierii PDM din Pănășești și-au declarat retragerea sprijinului pentru primar

0

Consilierii locali PDM din comuna Pănășești și-au declarat retragerea sprijinului pentru primarul Valeriu Bujoreanu. O declarație în acest sens a fost semnată de mai mulți membri ai organizației primare PDM din Pănășești,

Decizia a fost luată, după ce edilul din satul de baștină al lui Pavel Filip, dar și alți patru primari din raionul Strășeni au declarat că părăsesc procesul politic al partidului. Mai mult, potrivit liderului PDM, Valeriu Bujoreanu nici nu era membru de partid.

”Declarăm retragerea sprijinului primarului Valeriu Bujoreanu, care nu este membru de partid, dar a fost ales primar cu suportul PDM la alegerile locale din 2019.”, se menționează în declarația consilierilor locali PDM din comuna Pănășești.

Totodată, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Pavel Filip a menționat că primarul de Pănășești s-a lăsat compromis de cei care se împotrivesc direcției europene.

”Pănășeștiul e satul meu natal, pentru oamenii mei din Pănășești și pentru această localitate, am făcut și voi face mereu tot ce-mi stă în puteri. Regret că unii nu știu să înțeleagă asta. Dacă unii pleacă, înseamnă că locul lor nu e alături de noi. Echipa noastră de la Pănășești își retrage sprijinul pentru primarul Valeriu Bujoreanu, care s-a lăsat compromis de cei care se împotrivesc direcției europene. Oamenii de la Pănășești înțeleg foarte bine cum stau lucrurile și sunt convins că și la Pănășești faptelevorbesc pentru noi, a declarat Filip”

Precizăm că cinci primari ai Partidului Democrat din Moldova (PDM) din raionul Strășeni anunță că părăsesc partidul. Printre aceștia se regăsesc parimarii din localitățile Greblești, Rădeni, Codreanca, Gălești, Pănășești. Totodată, acestei decizii s-a alăturat și consilierul raional – Alexandru Trohin. Cu toții se declară independenți.

Citește și: DOC // Cinci primari democrați din raionul Strășeni părăsesc partidul: ”Nu mai există viziune și nici un sprijin pentru cetățeni”

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.