Cinci membri ai CSM din rândul profesorilor titulari de drept și-au exprimat îngrijorarea, într-o declarație de presă, cu privire la lipsa transparenței în activitatea Consiliului și în procesul decizional în timp ședințelor. Documentul a fost semnat de Carolina Ciugureanu-Mihailuță, Valentina Coptileț, Mariana Timotin, Elena Belei și Ion Crețu, transmite realitatea.md.
„Cu precădere este vorba de hotărârile CSM privind cariera și sancționarea judecătorilor.
Exprimăm public dezacordul cu practica CSM de a pretinde că deliberează în pofida faptului că deliberarea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii nu este prevăzută de lege.
Din rațiuni de respect pentru viața privată sau de apărare a intereselor statului sau ordinii publice cu votul majorităţii membrilor prezenţi ședințele pot fi închise (integral sau parțial). Acest fapt nicidecum nu semnifică că votul pe marginea chestiunilor discutate în ședințe închise trebuie să fie secret. Consiliul Superior al Magistraturii adoptă hotărâri cu votul deschis al majorităţii membrilor săi. (art. 24 Legea nr.947/1996)”, scrie în declarație.
„Cu regret, vechile practici de a considera ședințele închise ca „deliberare” este o reminiscență depășită de imperativul timpurilor, or, judecătorii și întreaga societate trebuie să cunoască cum a votat CSM. Camuflarea cu așa zisul secret al deliberărilor a unor chestiuni de maximă importanță pentru sistemul judecătoresc nu este nici legală, nici legitimă, nici morală, nici justificată și la această practică defectuoasă CSM trebuie să renunțe. Secretizarea nelegitimă scade din credibilitatea și imaginea CSM-ului și afectează substanțial încrederea în justiție”, mai scrie în același document.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.