Acasă Politic DOC // Chironda a atacat în judecată decizia prin care a fost...

DOC // Chironda a atacat în judecată decizia prin care a fost demis

0

Victor Chironda a contestat în instanța de judecată decizia prin care a fost demis din funcția de viceprimar al municipiului Chișinău. Despre aceasta a anunțat Chironda pe pagina sa de Facebook.

„Prieteni, astăzi am depus cererea de chemare în judecată în care am argumentat ilegalitatea Deciziei 4/4 din 02 iulie 2021 prin care am fost demis din funcția de viceprimar și am solicitat anularea acestei dispoziții ca fiind ilegală și emisă cu încălcarea procedurii legale.

Să fie clar, eu nu contest dreptul primarului și consiliului de a demite viceprimarul. Eu contest temeiul acestei decizii, adică argumentarea precum că eu aș fi lipsit nemotivat de la serviciu și că nu mi-aș fi îndeplinit atribuțiile de serviciu. Ambele argumente sunt minciuni împachetate în încălcări ale legislației muncii.

Dacă vroia atât de mult să mă demită, primarul Ion Ceban trebuia să descrie motivul adevărat al acestei decizii, și anume refuzul meu de a semna autorizația ilegală de demolare a hotelului Național și expunerea publică a actelor de corupție ale colaboratorilor primăriei.

Eu nu am inițiat acest proces pentru că mă țin de funcție. Și nici nu voi cere despăgubiri și achitare de salariu pe perioada neaflării în funcție. Pentru că acești bani tot din bugetul public vor fi plătiți.

Eu am depus această cerere pentru a demonstra că primăria lui Ion Ceban se ține pe minciună, manipulare, corupție și PR ieftin. Iar cine are dubii asupra acestui lucru să privească ședința CMC din 2 iulie.

Eu voi continua monitorizarea activității primăriei și alături de colegii din societatea civilă vom face toate demersurile necesare pentru a stopa demolarea ilegală a hotelului Național, dar și pentru a asigura transparența decizională în primăria Chișinău”, a scris fostul viceprimar al Capitalei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.