Acasă Politic DOC // Bolea și Voronin au atacat la CC modificarea Legii Procuraturii

DOC // Bolea și Voronin au atacat la CC modificarea Legii Procuraturii

0

Deputații Vasile Bolea și Vladimir Voronin au depus o solicitare la Curtea Constituțională prin care solicită verificarea constituționalității modificării legii cu privire la procuratură.

Potrivit politicienilor, această lege încalcă prevederile constituționale și atentează grav asupra principiilor de separare a puterilor în stat și face ingerință în activitatea Consiliului Superior al Procurorilor.

„Astăzi, împreună cu dl. Vladimir Voronin am semnat și am depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicităm  verificarea constituționalității legii nr. 102 din 24 august 2021 pentru modificarea legii cu privire la procuratură. 

Considerăm că această lege încalcă prevederile constituționale, atentează grav asupra principiilor de separare a puterilor în stat și face ingerință în activitatea Consiliului Superior al Procurorilor. 

Ceea ce vrea să facă actuala guvernare – să subordoneze justiția și procuratura. Vor să aibă un Procuror General de buzunar. De aceea au scuipat în principiile statului de drept, nu au solicitat opinia și expertiza structurilor internaționale din domeniu și au trecut cu vederea criticile și opiniile societății civile”, a scris Bolea.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.