Agenția de Mediu informează că a fost emis și publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Ordinul nr. 17 din 5 mai 2025, „Cu privire la pescuitul scrumbiei în obiectivele acvatice piscicole naturale în anul 2025”.
Conform prevederilor Ordinului, pescuitul sportiv, amator și de agrement la scrumbia de Dunăre (Alosa immaculata) este permis în fluviul Nistru, în perioada de prohibiție pe o durată de 24 de zile consecutive, în perioada 9 mai – 1 iunie 2025 inclusiv, doar în baza unui permis valabil și cu respectarea strictă a condițiilor stabilite.
Este important de menționat că, în perioada respectivă, pescuitul altor specii de pești și organisme acvatice rămâne interzis. Orice abatere de la prevederile ordinului atrage răspunderea juridică, conform legislației în vigoare.
Astfel, Agenția de Mediu îndeamnă pescarii amatori să respecte reglementările legale pentru a sprijini protejarea resurselor acvatice și conservarea echilibrului ecosistemelor naturale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.