Fostul deputat Iurie Reniță critică în termeni duri prestația lui Alexandru Stoianoglo, din fotoliul de procuror general al țării și îl acuză pe acesta că „se ține de funcție”. Într-o postare pe o rețea de socializare, Reniță i-a dedicat șefului Procuraturii Generale un „decalog” în care îi sugerează să își dea demisia.
Misiunea și obligațiunea primară a lui Stoianoglo în această funcție a fost și rămâne protejarea, cu orice preț, a ramificării de oligarhi, corupți și infractori notorii, adunați sub umbrela protectoare a lui Igor Dodon, Veaceslav Platon și a altor elemente din lumea interlopă autohtonă, CSI-istă și internațională. Chiar dacă ar vrea să nege acest adevăr, un lucru este incontestabil: în spatele acestora se află forțe din Rusia de la nivel politic până la cel penal, iar Stoianoglo cunoaște foarte bine aceste realități. Simbioza evidentă dintre misiunea lui „națională” și obligațiunea externă îl face extrem de vulnerabil pentru funcția deținută, mai ales în condițiile noilor realități politice din Republica Moldova de după 11 iulie 2021. Stoianoglo, prin clasarea unor dosare pronunțat politice din perioada odiosului regim al lui Plahotniuc, a considerat că și-a îndeplinit deja misiunea de procuror general și a trecut la cea menționată mai sus. Dacă aveți reticențe vis-à-vis de această constatare, v-aș sugera să aflați cine concret și care forțe politice s-au aflat la originea promovării fulminante al lui Stoianoglo în ierarhia puterii juridice, dar și a celei politice, a scris Reniță.
Iurie Reniță s-a arătat critic și față de tendința constantă a șefului PG de „a substitui responsabilitățile pentru eșecul lamentabil a celor doi ani de mandat pe seama apartenenței sale etnice”.
„Este o adevărată provocație politică, impecabil regizată și calculată, cu repercusiuni și așteptări speciale, mai ales pentru mediul nostru antinațional. Acest gen de declarații l-am mai parcurs în perioada sovietică, în special în cea a faimosului “Interfront” din anii 1988-1992, cu urmările tragice de rigoare, cunoscute de către toți cetățenii noștri. Resuscitarea acelor vremuri ar putea prinde “rădăcini” rapide în solul politic instabil și încă fertil al Republicii Moldova, în condițiile unui stat extrem de fragil și vulnerabil, cu instituții nefuncționale”, menționează Reniță.
Fostul deputatul nu a trecut cu vederea nici inacțiunea procurorului general în dosarul vestitului „kuliok” al lui Igor Dodon și cel denumit generic „Bahamas”.
„Dacă dosarul “Bahamas” nu oferă mai mult decât suficiente probe ca protagoniștii să fie deferiți justiției (după prezentarea integrală a atâtor documente concludente!), atunci chiar și un student de la facultatea de drept ar avea suficiente motive să se revolte de prestația lamentabilă a procuraturii și a procurorului general?!”, a scris Iurie Reniță.
Mai mult, Reniță susține că Stoianoglo și-ar fi asumat meritele în deconspirarea celor care ar fi stat în spatele furtului miliardului, deși numele lor au fost identificate încă în rapoartele Kroll și în comisiile parlamentare de anchetă specializate, dar și că ar fi intrat în luptă cu deputații și alți actori politici, transformând instituția pe care o conduce într-o bâtă politică.
Este total iresponsabil și chiar sfidător să-ți arogi merite deosebite în deconspirarea persoanelor care au organizat furtul miliardului, aeroportului, spălările de bani, etc., după ce aceste fapte penale (persoane) au fost identificate încă în rapoartele “Kroll” și a numeroaselor comisii parlamentare de anchetă pe subiectele respective. Nu de constatări și de declarații politice era nevoie, ci de acțiuni concrete, ferme, consecvente și echidistante, valorificând vastul material factologic oferit de comisiile parlamentare de anchetă, dar nimic n-a urmat. Din păcate au urmat alte acțiuni incredibile: eliberarea lui Platon și a altor reprezentanți din lumea interlopă, criminală și infracțională, sub pretextul inventat al respectării democrației și drepturilor omului, cu scopul de a-i exonera de responsabilitate penală și de a-i „trimite” cu master-klass-uri prin Marea Britanie, Cehia și în alte țări”, a subliniat Iurie Reniță în postare.
În context, politicianul scrie că l-ar fi susținut pe procurorul general dacă R. Moldova ar fi fost un stat cu o democrație consolidată.
„Atât Stoianoglo, cât și cei care-l înconjoară, au însușit de minune vocabularul demagogic și manipulator în promovarea “valorilor democratice europene”, de neglijat fiind și activitatea acestuia în calitate de expert și consultant de proiect în cadrul CMI “Martti Ahtisaari Centre” în perioada 2015 – 2019 în învățarea terminologiei respective. Cred că doar cu atâta s-a ales procuratura generală pentru reformarea ei din milioanele de euro din partea UE, nimic mai mult. Nu vă mai ajută cu nimic, Alexandr Dmitrievici, nici recenta Adresare către instituțiile și forurile europene de specialitate, deoarece nu ați demonstrat nici cea mai elementară credibilitate în față lor”, a scris Reniță.
Însă, potrivit lui Iurie Reniță, Alexandr Stoianoglo și-a pierdut credibilitatea în fața cetățenilr și îi sugerează să plece din funcție.
Reamintim că în briefingul de astăzi, 23 august, Stoianoglo a declarat că Procuratura Generală (PG) va propune un pachet de reformare a justiției.
Este vorba despre un pachet compus din 10 măsuri juridice pentru a putea lupta cu corupția. Printre altele, Stoianoglo a solicitat scoaterea imunității tuturor deputaților, judecătorilor, șefilor BNM, președintelui etc.
Totodată, Alexandru Stoianoglo rămâne ferm pe poziția sa, precum că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la una dintre ședințele Consiliului Suprem de Securitate (CSS) i-ar fi cerut să intenteze dosare penale pe o listă de persoane.
Chiar dacă Președinția l-a învinuit de fals și iresponsabilitate, acesta a replicat: „Dacă cineva mă învinuiește de minciună, trebuie să prezinte dovezi”.
Anterior, Stoianoglo a declarat că pe lista înaintată de șefa statului s-ar regăsi și fostul președinte Igor Dodon, precum și fosta șefă a Legislativului, Zinaida Greceanîi, dar și Vladimir Voronin.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.