Acasă Social Ghenadie Sajin, demis din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică: Averea lui Sajin

Ghenadie Sajin, demis din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică: Averea lui Sajin

0

Ghenadie Sajin a fost demis din funcție din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică. Despre aceasta a anunțat pe o rețea de socializare ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

„Ghenadie Sajin, în baza cererii, a fost demis din funcție din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică din data de 1 septembrie”, a scris Spînu.

În perioada 2010–2015 Ghenadie Sajin a deţinut funcţia de director al Întreprinderii cu capital străin “Finpar Invest” S.R.L. 

Ghenadie Sajin a candidat la funcţia de deputat la alegerile parlamentare din 1994 pe listele Blocului electoral “Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor”, fără să acceadă în Parlament, rezultat pe care l-a repetat şi la alegerile din 2001, regăsindu-se pe listele Blocului electoral “Alianţa Juriştilor şi Economiştilor” în calitate de vicepreşedinte al Noului Partid Naţional Moldovenesc. 

Din 12 mai 2016, este membru al Partidului Democrat din Moldova, unde deţine calitatea de membru al Consiliului Politic Naţional.

Conform declaraţiilor depuse de Ghenadie Sajin, familia acestuia este posesoare a următoarelor bunuri imobile şi mobile: un apartament în mun. Chişinău, deţinut în folosinţă, 3 terenuri agricole şi un teren extravilan. 

Demnitarul mai are 3 credite în lei, unul contractat în anul 2011 cu rata dobânzii de 8% şi scadent în 2031 şi două credite contractate în 2015 cu rata dobânzii de 11% şi 0% şi scadente în 2030. În proprietatea familiei Sajin se află şi 176 acţiuni ale societăţii comerciale “Intra Group” S.A.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.