Acasă Social Din luna septembrie majoritatea elevilor din țară ar putea să revină la...

Din luna septembrie majoritatea elevilor din țară ar putea să revină la orele obișnuite

0
group of school kids raising hands in classroom

Din luna septembrie majoritatea elevilor din țară ar putea să revină la orele obișnuite organizate în incinta instituțiilor de învățământ. Potrivit datelor Ministerului Educației, din 1249 de școli, 808 dintre ele au ales modelul I din cele 7 propuse de minister, care presupune prezența fizică a elevilor în clasă. Pentru aplicarea modelului respectiv, în incinta școlilor vor fi luate o serie de măsuri.

„Directorul asigură organizarea spațiilor, 1,5 metri spațiu între băncile elevilor. În aceste condiții nu este necesar ca elevul să poarte mască. De asemenea, fiecare cabinet va fi dotat cu dozator, dezinfectant și se asigură reglementări speciale pentru igiena cabinetului, aerisirea spațiilor și alte aspecte care țin de pregătirea sălilor de clasă.

La fel, pe coridor se asigură trasee de circulație care trebuie să fie marcat particular în așa măsură ca să evităm aglomerarea copiilor. Profesorii vor lucra cu mască și credem corect să o solicităm de la ei.

Cât privește transportarea copiilor, aceste 808 de instituții dacă asigură prezența fizică a a copiilor la școală înseamnă ce ele trebuie să asigure transportarea. Prin urmare, transportarea copiilor va fi organizată, asta înseamnă că un copil va sta pe unul din cele două scaune. La fel va fi necesar să fie asigurat cu dozator, dezinfectant și copilul trebuie să poarte mască”, a menționat secretara de stat din cadrul ministerului Educației, Natalia Grîu.

Modelul combinat a fost ales de 276 de instituții de învățământ, care presupune prezența fizică la școală cât și ore online.

„Pentru clasele primare noi insistăm să fie activitatea față în față”, a mai spus secretara de stat.

Totodată, modelul II, în schimburi, va fi aplicat în circa 9% dintre instituții de învățământ.

Amintim că ministerul Educației a prezentat la mijlocul lunii iulie, 7 modele de funcționare a școlilor începând cu luna septembrie. Acestea urmau să fie evaluate de managerii instituțiilor de învățământ pentru a lua o decizie privinf desfășurarea orelor.

Premierul Ion Chicu a declarat că Guvernul va aloca peste 50 de milioane de lei pentru a dota școlile cu termometre și dozatoare cu dezinfectant.

De la începutul pandemiei, în Republica Moldova 26222 de persoane au fost testate pozitiv la Covid-19, dintre ei 343 sunt copii cu vârsta cuprinsă între 5 – 9 ani și 936 cu vârsta cuprinsă între 1- 19 ani.

unimedia.info

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.