Acasă Social Din cei șapte pacienți cu COVID-19 internați la Spitalul Raional Taraclia, șase...

Din cei șapte pacienți cu COVID-19 internați la Spitalul Raional Taraclia, șase sunt lucrători medicali

0

Din cei șapte pacienți cu COVID-19 internați la Spitalul Raional Taraclia, șase sunt lucrători medicali. Cinci pacienți sunt angajați ai Centrului de Sănătate din localitatea Valea Perjei, iar unul activează în cadrul spitalului raional, scrie tuk.md.

„Doi lucrători medicali sunt în stare de gravitate medie, pentru unul fiind confirmată pneumonie bilaterală. Temperatura corpului nu depășește 38 de grade în cazul acestor pacienți”, a raportat starea de sănătate a pacienților directorul spitalului raional, Valerii Jelev.

Directorul spitalului a spus că instituția necesită echipamente suplimentare dat fiind fluxul de pacienți, care a crescut în ultimele zile și probabilitatea ca numărul pacienților cu noul coronavirus să crească.

Președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari a dat asigurări că la 8 aprilie urmează să fie livrat un lot de medicamente și echipament de protecție pentru angajații spitalului.

Directorul instituției medicale a ținut să menționeze că nu există un mecanism bine definit de transportare la laboratoarele ANSP a probelor pentru testările la prezența virusului. Jelev a propus să fie întocmită o adresare către Comisia Situații Excepționale în vederea soluționării acestei probleme.

Menționăm că la 8 aprilie în raionul Taraclia sunt confirmate 13 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Până în prezent, au fost înregistrate 1056 de cazuri de îmbolnăvire pe teritoriul R. Moldova. Numărul lucrătorilor medicali infectați cu COVID-19 ajunge la 286 de persoane.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.