Socialiștii au solicitat, astăzi, audierea premierului Dorin Recean în legătură cu suspendarea programelor de finanțare ale Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Subiectul a generat schimb de replici la prima ședință a Parlamentului din noua sesiune.
„Ne interesează ce-s cu aceste finanțări, dacă mai derulează aceste proiecte și dacă prezintă pericol pentru Republica Moldova”, a declarat socialistul Bogdan Țârdea. „Unicul pericol pentru Moldova sunteți dvs.”, a comentat președintele Parlamentului, Igor Grosu, scrie jurnal.md.
Propunerea deputatului BCS privind audierea șefului Guvernului nu a întrunit numărul necesar de voturi.
„Este cumva de înțeles formularea unei asemenea întrebări din partea reprezentantului unui partid care s-a obișnuit să fie finanțat din culioc, să fie supărat că există și finanțări transparente din partea prietenilor Republicii Moldova. Din 1992, USAID a finanțat în țara noastră proiecte în sumă de peste un miliard de dolari din domeniile educație, agricultură, viticultură, turism, industria ușoară, IT, administrație publică, justiție, combaterea corupției și energetică, din banii poporului american”, a intervenit deputatul PAS, Andrian Cheptonar.
În context, legislatorul a ținut să-l citeze pe președintele PSRM, Igor Dodon, care acum critică activitatea USAID, dar o lăuda în 2019: „Vreau să-l citez pe amicul vostru culiocar care în 2019 evidenția – „rolul USAID în calitate de promotor al valorilor democratice, al dezvoltării durabile, susținător al consolidării economiei de piață, precum și implicarea activă în dezvoltarea R. Moldova și fortificarea acesteia ca actor regional”.
Ulterior, și comunista Diana Caraman a insistat ca pe marginea acestui subiect să fie audiați în Parlament șefii mai multor instituții, inclusiv de la Guvern, SIS, CA, Ministerul Justiției. Aceasta l-a citat pe președintele Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală, Elon Musk, care a numit USAID „organizație criminală”.
Și această inițiativă nu a fost susținută de plenul Parlamentului. „Domnul Musk nu va putea să vină astăzi în Parlament”, a glumit speakerul Igor Grosu.
Noul președinte american Donald Trump a suspendat aproape toată asistența internațională a SUA pentru 90 de zile, cu scopul de a efectua un audit cu privire la conformitatea acesteia cu politica externă a noii administrații.
Premierul Dorin Recean a declarat că, pentru Republica Moldova, acest fapt va avea „un impact limitat din punct de vedere financiar dar și al timpului”. Totodată, el și-a exprimat încrederea că SUA „sunt un partener de încredere al Republicii Moldova și țara noastră este parte a intereselor strategice a Statelor Unite pe continentul european”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.