Acasă Justiţie Detalii în dosarul omorului din Codrii Orheiului în care e învinuit Țuțu

Detalii în dosarul omorului din Codrii Orheiului în care e învinuit Țuțu

0

Dosarul omorului de acum nouă ani al lui Alexei Veretca, în Codrii Orheiului, în care este învinuit și fostul deputat Constantin Țuțu, bate pasul pe loc. Acesta a fost trimis la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău cu un an și jumătate în urmă, iar de atunci nu a avut loc nicio ședință de judecată, transmite SafeNews.md cu referire la anticoruptie.md.

Deși au fost programate în total 12 ședințe de judecată, toate au fost amânate, din diverse motive, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre neprezentarea părților în sala de judecată. 

Ultima şedinţă a fost programată pentru data de 2 iulie curent, dar şi aceasta a fost amânată, iar iar alte şedinţe nu au mai fost programate, scriu jurnaliștii de la 

După ce Curtea Supremă de Justiție a anulat în data de 3 decembrie o hotărâre anterioară a Curții de Apel Chișinău, prin care Ion Corcodel a fost condamnat la opt ani cu executare, iar Constantin Țuțu, Oleg Prutean, Dumitru Colomeiciuc și fostul polițist Vasile Cojocaru au fost achitați, toți cei cinci figuranți au revenit la statutul inițial de inculpați în dosar, iar Corcodel a rămas în libertate.

Prutean s-a aflat timp de 35 de luni în arest preventiv până în iulie 2020, fiind învinuit într-un dosar alt pentru organizarea traficului internațional de droguri.

În timp ce se afla în Penitenciarul nr.13, a fost diagnosticat cu COVID – 19 și a fost internat în stare gravă.

Şi Corcodel este învinuit într-un alt dosar în care i se incriminează apartenența la presupusa rețea de traficanți care ar fi organizată de Prutean. Acesta a fost dat în urmărire generală.

Țuțu mai este învinuit într-un dosar de trafic de influență și îmbogățire ilicită.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.