Drept urmare a accidentului produs sâmbătă seara, 15 mai, în apropierea localității Vânători, din județul Iași, în care au fost implicați 16 cetățeni ai R. Moldova, mai multe persoane, inclusiv un minor, s-au ales cu traumatisme. Astfel, în total, 13 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, dintre care trei au suferit traumatisme mai grave.
Reprezentanții Poliției Județului Iași au declarat pentru bzi.ro că a fost deschis dosar penal în care vor continua cercetările „sub aspectul săvârșirii infracțiunii vătămare corporală din culpă”.
În cadrul accidentul rutier produs sâmbătă seara au fost implicate trei autovehicule: un TIR, un microbuz și un automobil, șoferul căreia nu a avut de suferit.
În microbuzul care se orienta dinspre vama cu R. Moldova spre Iași se aflat 16 persoane, iar la volanul TIR-ului și al automobilului se aflau doar șoferii. În rezultatul tamponării, microbuzul s-a răsturnat. 14 victime au fost evacuate din start, iar alte două care rămăseseră încarcerate, dar conștiente, au fost scose după activarea planului roșu de intervenție și ulterior, transportate la spital. În consecință, trei persoane, printre care și un copil s-au ales cu traumatisme cranio-cerebrale.
Cazurile cele mai grave sunt două femeii, ambele în vârstă de 59 de ani, una dintre ele s-a ales cu fractură de bazin, iar cealaltă cu traumatism cranian.
Potrivit relatărilor șoferului de microbuz, accidentul s-ar fi produs din motiv că șoferul TIR-ului nu a acordat prioritate. Acesta ar fi încercat să evite TIR-ul, dar s-a lovit lateral.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene au anunțata ieri, 15 mai, că au fost informat prin intermediul Consulatului general de la Iași despre producerea accidentului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.