Acasă Justiţie Despăgubirile fostului polițist Gheorghe Petic, sub semnul incertitudinii. Ministerul Justiției a contestat...

Despăgubirile fostului polițist Gheorghe Petic, sub semnul incertitudinii. Ministerul Justiției a contestat decizia instanței de fond

0

Ministerul Justiției a contestat decizia instanței de fond, prin care statul a fost obligat să-i achite fostului polițist Gheorghe Petic un prejudiciu moral în sumă de 2 milioane de lei. Recunoscut drept victimă a unui dosar fabricat, Petic spune că ar pregăti, la rândul său, o acțiune în instanța de apel, scrie anticorupție.md.

Cererea Ministerului Justiției a fost înregistrată la Curtea de Apel Chișinău în data de 19 septembrie.  După pronunțarea deciziei, instituția a declarat, pentru Anticoruptie.md, că o va contesta.

Instituția are dreptul și reponsabilitatea să facă acest lucru”, a mai adăugat sursa. 

De altă parte, Gheorghe Petic spune că, impus de noile circumstanțe, discută cu avocatul său despre o posibilă acțiune în instanța de apel.

„Încheierea prevede ca părțile, dacă nu sunt de acord cu suma, atunci sunt în drept sa o conteste la Curtea de Apel. Zilele precedente, după 4 luni, am primit-o. Mă împăcam și cu 2 milioane, din păcate nu sunt ei de acord nici cu 2 milioane . Atunci noi cerem în Apel 6 milioane, așa cum am cerut din start. Doar că apelul durează”, a comentat pentru portalul Anticoruptie.md Petic.

În luna mai curent, fostul polițist Gheorghe Petic a obținut câștig de cauză în primă instanță. Magistrata judecătoriei Chișinău, sediul Centru, Ecaterina Silivestru, a admis parțial cererea lui Petic și a dispus achitarea unor prejudicii de 2 milioane de lei, pentru condițiile inumane și degradante la care a fost supus fiind deținut în penitenciar. Totodată, alte peste 60 000 de lei ar urma să fie încasate din buget drep prejuidiciu material și cheltuieli de judecată. 

„Se admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Petic către Ministerul Justiției privind repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiuni ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturi și instanțele judecătorești. Se constată încălcarea dreptului la libertate și siguranță, interzicerea torturii și respectarea vieții private și familiei. Se încasează din contul bugetului de stat prin intemediul Ministerului Justiției suma de 36 022 lei pe motiv de prejudici material și suma de 27 000 lei – cheltuieli de asistență juridică. Se încasează din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Gheorghe Petic suma de 2 000 000 lei drept compensarea prejudiciului moral pentru încălcarea drepturilor fundamentale garantate de Convenția pentru repararea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În rest cerințele lui Gheorghe Petic se resping”, a menționat judecătoarea Ecaterina Silivestru.

De altă parte, Gheorghe Petic a anunțat oficial prin intermediul unei postări făcute pe o rețea de socializare că nu va contesta hotărârea instanței de judecată luată în data de 17 mai curent, „chiar dacă considerăm că sunt temeiuri suficiente de contestare”. Petic a venit și cu unele argumente pentru decizia luată. 

„Motive de a NU contesta:

1. Bugetul sărac al ţării, mai ales că suma de despagubire nu va fi luată din buzunarele judecătorilor și procurorilor;

2. Nu este esențial pentru mine banii, ci dreptatea;

3. Nu vreau să admit unele speculații că chipurile vreau să mă pricopsesc cu bani din visteria ţării cu orice preţ;

4. Nu aș dori să ajung la Curtea de Apel, deoarece trebuie să trăiesc iar momentele trecutului din anul 2018-2019, ceea ce psihologic este extrem de complicat.”, a spus Petic.

Pe lângă argumente, Gheorghe Petic a venit cu un apel către ministra Jusiției, Veronica Mihailov-Moraru, să nu conteste decizia primei instanțe. În acest fel, spune el, ministerul va arăta societății prin cazul său că celor care le-au fost fabricate dosare au fost în sfârșit îndreptățiți. 

„Doamna Ministru a Justiției Vă îndemn să arătăm cetățenilor că, în premieră, în Republica Moldova într-un dosar fabricat politic s-a facut dreptate cap-coada, vinovații au fost găsiți și puși pe banca acuzaților, iar păgubașului i-au fost întoarse despăgubirile aduse facândui-se dreptate. Lecție dură pentru procurori și judecători!!! Mai limpede acțiune de reformare a justiției nu o poate face nici comisia pre-vetting sau vetting. Haideți să reformăm justiția și prin întoarcerea prejudiciului pentru dosarele fabricate, voi Ministerul Justiței la asta lucrați, iar noi cetățenii asta ne dorim, dreptate.”, a menționat Petic.

Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018, după ce la Centrul Unic 112 a sunat, la ora 14:50, o locuitoare a municipiului Ungheni, care a reclamat că a fost agresată fizic și violată în propriul apartament.

Sursa foto: jurnal.md
Sursa foto: jurnal.md

Petic a fost ţinut în arest preventiv timp de 9 luni într-o închisoare de maximă securitate, la Rezina, acolo unde sunt deţinuţi şi cei condamnaţi pe viaţă. Judecătoria Orhei l-a achitat pe Gheorghe Petic în noiembrie 2021, după ce procurorii și-au retras acuzaţiile, iar pretinsa victimă a recunoscut în instanţă că a fost plătită ca să facă declaraţii false.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.