Republica Moldova are nevoie de un Guvern pentru că îmi permit să spun că, în momentul de faţă,nu este guvernată. Într-o intervenţie telefonică la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR.MD, deputatul român Matei Dobrovie a menţionat că ce se întâmplă la Chişinău este extrem de grav. Potrivit lui Matei Dobrovie, lucrurile au scăpat de sub control în Republica Moldova.
Deputatul de la Bucureşti a mai precizat că îşi aminteşte cu oroare de declaraţiile premierul Chicu, prin care acesta a făcut comparaţie între Republica Moldova şi România.
Acesta A precizat că o alianţă pro-europeană din care să facă parte partidul lui Andrian Candu, care este finul lui Plahotniuc şi Partidul Shor nu este cea mai bună soluţie pentru Republica Moldova.
Matei Dobrovie crede că vor fi încercări de fraudare a alegerilor, iar singura soluţie onorabilă ar fi alegerile anticipate.
„Nu poţi să aduci o soluţie imorală, fie şi conjuncturală, cu oamenii lui Plahotniuc şi a lui Shor, ca să scoţi Republica Moldova din criză. Nu cred că Pro Moldova şi Partidul Shor sunt pro-europene, ci au interese să îşi regleze conturile cu Igor Dodon. Cred că este periculos ca PPDA şi PAS să se lase atrase într-o asemenea alianţe”, a spus Matei Dobrovie, care a spus că ideal ar fi ca PAS să aibă suficiente mandate, astfel încât să nu se alieze cu oamenii lui Shor, Dodon şi Plahotniuc.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.