Deputatul PSRM, Ștefan Gațcan, a distribuit luni, 22 iunie, pe pagina sa de Facebook, o știre falsă cu titlul: „OMS a declarat oficial că nu există pandemie și nu sunt necesare vaccinuri”. Solicitat să-și explice gestul acesta a declarat pentru tv8 că el este medic și el știe foarte bine că pandemia există, iar postarea a șters-o.
„Am postat-o, am șters-o. Eu sunt medic și știu lucrurile astea”, a declarat Gațcan pentru tv8 afirmând că el este un promotor al unui mod sănătos de viață, iar „lucrurile astea” el le știe.
Portalul stopfake.org a demonstrat că știrea distribuită de Gațcan este un fals. De fapt, Maria Van Kerkkhov, în 8 iunie, a declarat la un briefing de presă că persoanele care nu au simptome prezintă o amenințare mai mică pentru mediu decât cei care au simptome evidente. De asemenea, în observațiile sale în deschiderea aceluiași briefing de presă, directorul general OMS Tedros Gebreisus a cerut „supravegherea activă” continuă. Nici Maria Van Kerkkhov, nici Tedros Adhan Ghebreyesus, nu au spus în timpul briefingului că „nu există pandemie de coronavirus”.
Cu referire la distribuirea dată, colegul său, deputatul PAS, Radu Marian, a anunțat că va depune o plângere la poliție pentru ca acesta să fie amendat pentru distribuirea de știri false pe timp de pandemie, iar la următoarea ședință în plen, îi va solicita să-și depună mandatul.
Ștefan Gațcan este medic obstetrician-ginecolog. Acesta a ajuns deputat în fracțiunea PSRM după ce a câștigat alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38 la 15 martie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.