O delegație a Parlamentului Republicii Moldova a efectuat, în această săptămână, o vizită de documentare la Paris, având ca obiectiv schimbul de experiență în domeniul politicilor sociale și de sănătate, precum și o mai bună înțelegere a sistemului legislativ francez, transmite IPN.
În cadrul întrevederilor cu reprezentanții Adunării Naționale, ai Senatului și Consiliului Economic, Social și de Mediu, oficialii moldoveni au discutat despre bunele practici în protecția socială, sănătate, solidaritate și formare profesională.
Un alt subiect al vizitei a fost procesul de ratificare a două acorduri esențiale pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Franța – cel privind recunoașterea permiselor de conducere și Acordul privind protecția socială.
Din delegația moldovenească au făcut parte Adrian Belîi, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Marina Morozova, vicepreședinta aceleiași comisii, și Marcela Adam, secretara Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, care este și președinta Grupului de prietenie cu Franța.
Potrivit autorităților, vizita a reconfirmat angajamentul Republicii Moldova de a consolida parteneriatul cu Franța, pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor moldoveni, atât în țară, cât și în diaspora.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.