Acasă Politic Deputat PAS: Un nou mecanism de compensare pentru consumul de gaze naturale...

Deputat PAS: Un nou mecanism de compensare pentru consumul de gaze naturale va fi aprobat până la sfârșitul lui iulie

0

Un nou mecanism de compensare a cheltuielilor pentru plata gazelor naturale ar urma să fie aprobat. Cel puțin asta declară deputatul PAS Radu Marian, în cadrul unei emisiuni TV. Potrivit acestuia, vor exista șase categorii de beneficiari ai compensațiilor.

„Noi pregătim mecanisme de compensare. Astăzi însăși Guvernul a publicat proiectul de lege și o să fie șase categorii de gospodării, în funcție de vulnerabilitatea lor energetică. Pregătim deja acest concept. Până la sfârșitul lunii iulie acest concept o să fie aprobat și oamenii o să cunoască cum pot beneficia de ajutor. Urmează să votăm în Parlament până la sfârșitul lunii iulie, mecanismul de compensare pentru că o să fie un pic diferit, în baza cererii. (…) Fiecare gospodărie va fi inclusă într-un grup. Vor fi șase grupuri în funcție de vulnerabilitate energetică și în funcție de grupul în care ești o să primești o sumă mai mare sau mai mică, dar va fi la cerere”, a declarat deputatul PAS.

Banii pentru compensații ar urma să vină din surse interne, precum și din suportul financiar al Uniunii Europene. 

„Așteptăm decizia ANRE-ului, dar de la Moldovagaz așteptăm să vedem auditul Curții de Conturi pentru a vedea cum se cheltuie banii acolo… Obiectivul nostru este ca pentru următorul sezon rece, oamenii să nu plătească mai mult decât au plătit anul precedent. Dincolo de asta, analizăm opțiunea de a crea un program de a primi lemne de foc pentru anumite familii vulnerabile la sate”, a conchis Radu Marian.

Amintim că prețul pentru o mie de metri cubi de gaz ar putea crește de la 18 lei și 62 de bani la 23 de lei și 57 de bani. O solicitare în acest sens a fost făcută de către compania Moldovagaz, în adresa Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, la data de 30 iunie curent. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.