Instituirea strării de urgență în R. Moldova este ”neconstituțională”, susține deputata PAS, Veronica Roșca. Potrivit deputatei, inițiativa deputaților socialiști nu a fost respectată, dar nici conținutul documentului nu este conform procedurilor legale.
„Au fost expuse diferite opinii în public și în special din start, atunci, la 31 martie, când a fost înregistrată inițiativa legislativă a trei deputați din PSRM, noi am zis că este viciată procedura, de aceea a fost o încălcare crasă de procedură, fiindcă cunoaștem că subiect cu drept de a veni și a propune parlamentului de a institui stare de urgență, de asediu sau război este doar un guvern plenipotențiar sau președintele, în măsura în care și-au arogat acest drept acești trei deputați printr-o acrobație juridică a fost clar din start că este o procedură neconstituțională.
Este o ficțiune juridică la care s-a apelat și doi: această hotărâre a parlamentului accentuează înseși viciile măsurilor pe care ar trebui să le ia Comisia pentru Situații Excepționale care din punct de vedere tehnic nu se deosebește prin nimic acum competența CSE-ului de competența Comisiei Naționale Excepționale în Sănătate Publică, ea la fel a avut toate instrumentele necesare.
De aceea ziceam, pe procedură n-a fost respectat și pe conținut. Legea specială din 2004 spune clar care este subiectul cu drept de a iniția procedura și ce trebuie să conțină acea inițiativă legislativă. Și am văzut o inițiativă legislativă ambiguă, neclară și totalmente incertă. Și atunci revin la rolul cetățeanului, el ce trebuie să înțeleagă din toată această tentativă de a-l duce într-o zonă a incertitudinii și a neclarității?”, a declarat deputata în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.