Acasă Justiţie Denunț penal împotriva lui Igor Dodon. Pro Moldova cere Procuraturii Generale să...

Denunț penal împotriva lui Igor Dodon. Pro Moldova cere Procuraturii Generale să inițieze investigații în raport cu ”amenințările și șantajul președintelui”

0

Grupul parlamentar Pro Moldova a depus la Procuraturii Generale un denunț penal pe numele președintelui Igor Dodon. Se întâmplă după ce vineri șeful statului a atenționat magistrații Curții Constituționale că în cazul în care vor anula împrumutul din Federația Rusă, care, de fapt, ar fi prevăzut pentru proiecte de infrastructură, în special de reparație a drumurilor, de la 1 mai în Republica Moldova ar putea să nu mai fie achitate pensiile și salariile bugetarilor, scrie cotidianul.md.

Astfel, reprezentanții grupul parlamentar Pro Moldova cer Procuraturii Generale să inițieze investigații de rigoare în raport cu „amenințările și șantajului lui Igor Dodon”.

„Președintele Dodon și-a permis în public să vină cu amenințări, cu șantaj față de cetățeni, față de judecătorii Curții Constituționale, de liberii opoziției, deputați din Parlament. Aceste acțiuni nu sunt altceva decât cel puțin o infracțiune gravă. Amenințarea și șantajul se pedepsesc penal. Am solicitat Procuraturii Generale să inițieze procedurile și investigațiile de rigoare”, a anunțat deputatul Sergiu Sîrbu.

Vineri seara Igor Dodon, a atenționat magistrații Curții Constituționale că în cazul în care vor anula împrumutul din Federația Rusă, care, de fapt, ar fi prevăzut pentru proiecte de infrastructură, în special de reparație a drumurilor, de la 1 mai în Republica Moldova ar putea să nu mai fie achitate pensiile și salariile bugetarilor.

„Am văzut intenția unor deputați să blocheze aceste legi și am văzut că se încearcă utilizarea CC în calitate de instrument politic în această situație. Eu vreau doar să atenționez pe toți, și pe oponenții politici, și pe cei din CC, să le aduc aminte. În cazul în care legile votate ieri vor fi blocate, suspendate de CC la cererea câtorva deputați din opoziția parlamentară, atunci, cel mai probabil, dar probabilitatea este foarte mare, că începând cu 1 mai în Republica Moldova nu se vor achita pensiile, nu se vor achita salariile bugetarilor. Cele 1,3 miliarde lei prevăzute pentru sectorul medical nu vor putea fi finanțate. 1,5 miliarde de lei nu vor fi putea finanțate. Cele peste 1,5 miliarde de lei suport pentru agenții economici pe diferite programe, la fel, vor fi blocate”, a declarat Dodon.

Președintele susține că în cazul în care magistrații CC vor anula creditul rusesc, să își asume consecințele.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.