Acasă Social De ce a ajuns Tiraspolul să plătească pensiile și salariile în tranșe

De ce a ajuns Tiraspolul să plătească pensiile și salariile în tranșe

0

După luni de paralizie economică, regimul de la Tiraspol spune că nu reușește să adune la timp bani pentru a plăti salariile bugetarilor și pensiile, așa încât își rezervă dreptul, de la 1 iulie, să înlocuiască plățile lunare cu tranșe mai mici și mai dese, transmite SafeNews.md cu referire la moldova.europalibera.org.

Cum s-a ajuns aici și ce urmează?

Cuprinsă de o criză energetică în ianuarie, când Rusia a oprit livrările de gaze către autoritățile de la Tiraspol, economia regiunii transnistrene nu a reușit să-și revină nici până astăzi. Dimpotrivă, lipsită de resurse energetice ieftine s-a gripat și mai mult.

Nu mai funcționează nici modelul vechi de peste trei decenii, prin care autoritățile transnistrene nerecunoscute produceau la centrala MGRES curent electric pe gaze gratis, îl vindeau malului drept al Nistrului, și foloseau banii obținuți la sprijinirea unui aparat de funcționari loiali.

Fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, spune că acel „model economic de succes” a luat sfârșit la 1 ianuarie 2025, iar autoritățile de la Tiraspol nu au găsit nimic pe potrivă pentru a-l înlocui.

După criza gazelor din ianuarie, populația și instituțiile cu menire socială și agenții economici au reînceput să primească gaze pentru încălzire, apă, activitate economică esențială ca producția de alimente, prin intermediul unei firme ungurești și pe o rută care trece, în premieră, pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău.

Dar volumul de gaze este mic, așa încât marile complexe industriale nu au mai fost repornite, iar centrala MGRES produce exact câtă energie trebuie pentru un asemenea consum civil pe malul stâng.

Cea mai mare parte a populației din stânga Nistrului, estimată la circa 300 de mii de oameni dintre care jumătate pensionari, depinde de plăți de la bugetul regiunii separatiste.

Portalul Zona de Securitate specializat pe problema transnistreană a scris că mai mulți bugetari din stânga Nistrului s-au plâns în ultimele săptămâni pe rețelele de socializare online că le întârzie salariile.

Lipsite de venituri din vânzările de curent produs pe gaze gratis, autoritățile de la Tiraspol depind de colectarea de impozite pentru a putea face plățile către populație. O decizie adoptată de așa-numitul soviet suprem al de la Tiraspol pe 25 iunie arată că grosul este colectat la Tiraspol – în jur de 75 de milioane de ruble transnistrene (82,5 milioane lei) – în vreme ce alte localități vor contribui cu circa 8 milioane de ruble.

Dar prin aceeași decizie cerută de liderul separatist Vadim Krasnoselski achitarea salariilor și pensiilor se va putea face, în funcție de viteza colectării impozitelor, nu printr-o singură plată lunară ci prin plăți mai multe, dar mai mici. Modelul a fost aplicat deja la finele lunii mai pentru a plăti în tranșe indemnizațiile de concediu ale învățătorilor.

Pentru fostul vicepremier pentru reintegrare Flenchea, decizia este mai ales un „semnal către Moscova”, prin care conducerea de la Tiraspol ar atrage atenția asupra situației economice tot mai dificile.

La aplanarea crizei gazelor, în februarie, conducerea de la Tiraspol a refuzat oferta comună a guvernului de la Chișinău și Uniunii Europene de a accepta să treacă la prețul de piață al gazelor naturale, achitându-l pentru început cu ajutorul unui împrumut nerambursabil de 60 de milioane de euro.

După decenii în care a primit gaze la preț redus iar industria transnistreană le-a folosit pentru a produce bunuri ieftine, făcând concurență neloială celei de pe malul drept al Nistrului, Tiraspolul a preferat mai departe un aranjament asemănător cu cel vechi, prin care gazele îi sunt cumpărate tot de Rusia și livrate numai prin Europa.

Dar Chișinăul controlează acum tranzitul și volumul gazelor care ajunge în regiunea transnistreană. Spune că poate impune oricând o taxă specială pe tranzit, în cazul în care Tiraspolul folosește aceste gaze pentru a-și reporni marile fabrici și uzine și a-i face din nou concurență neloială.

Fără veniturile generate de vechiul model, regimul de la Tiraspol se împotmolește după cum o arată dificultățile bugetare actuale.

După fostul vicepremier Flenchea, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol pot aștepta desigur să primească, din nou, sprijin de la Moscova. Dar mai mult decât oricând în ultimii ani, viitorul regiunii depinde în mod real acum și de deciziile autorităților de la Chișinău.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.