Un proiect de hotărâre de Guvern prevede lichidarea prin dizolvare a cinci întreprinderi de stat din domeniul irigaţiei.Potrivit documentului elaborat de Agenţia Proprietăţii Publice (APP), e vorba de întreprinderile de stat: Stațiunea Tehnologică pentru Irigare (STI) Hâncești; Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Briceni; Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Vulcănești; Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Drochia şi Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei.
Un studiu de diagnostic al infrastructurii de irigare elaborat de Intexnauca, a arătat că în majoritatea stațiunilor de irigare utilajul tehnic este distrus în totalitate sau este nefuncțional.
„Sistemele de irigare sunt uzate, o mare parte sunt în stare deplorabilă, lipsesc solicitanți de servicii de irigare”, susţine APP.
Astfel, întreprinderile STI Drochia, STI Vulcănești și STI Orhei nu au capacitate de a livra apă de mai bine de 10 ani, STI Hâncești irigă doar aproximativ 20 hectare, iar STI Briceni a transmis toate sistemele viabile Asociațiilor utilizatorilor de apă.
De asemenea, APP menţionează că în Raportul auditului performanței activității întreprinderilor de stat al căror fondator în anii 2015-2018 a fost Agenția „Apele Moldovei”, Curtea de Conturi constată multiple deficiențe în cadrul întreprinderilor de stat din domeniul irigării: exploatarea sistemelor de irigare după normative învechite, admiterea cheltuielilor excesive etc.
Potrivit APP, în aceste condiții, întreprinderile pe parcursul anilor au acumulat datorii pe care nu le pot onora. Cele mai mari sunt faţă de angajaţi şi ele depăşesc cifra de 8 milioane lei, la care se adaugă alte 2,6 milioane lei faţă de bugetul de stat.
De procesul de lichidare se va ocupa APP, care urmează să valorifice bunurile gestionate de întreprinderi, care nu au fost solicitate de către asociațiile utilizatorilor de apă, precum și cele care nu fac parte din bunurile domeniului public al statului, iar mijloacele financiare obținute vor fi direcționate la stingerea datoriilor salariale, datoriilor față de buget etc.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.