Acasă Justiţie Curtea de Apel lasă valabilă circulara electorală care revoltă opoziția

Curtea de Apel lasă valabilă circulara electorală care revoltă opoziția

0

Curtea de Apel (CA) Chișinău a declarat inadmisibile contestațiile cu privire la circulara emisă de Comisia Electorală Centrală (CEC) care interzice partidelor politice să finanțeze campania electorală. În urma deciziei, Mișcarea Politică UNIREA a anunțat luni, 21 septembrie, că va ataca cu recurs hotărârea CA Chișinău la Curtea Supremă de Justiție, transmite SafeNews.md cu referire la ZdG.

Circulara emisă la 16 septembrie, în care este stipulat expres că, în cazul alegerilor prezidențiale, partidele politice nu au calitate de concurent electoral, iar în cazul susținerii financiare plafonul de donații din partea partidelor este egal cu cel al persoanelor juridice, a stârnit un șir de nemulțumiri și acuzații din partea mai multor forțe politice în adresa instituției electorale.

Amintim că Comisia Electorală Centrală a emis o circulară prin care s-a stabilit că partidele politice nu pot finanța campaniile electorale ale candidaților înaintați. 

Ca și alți susținători, pot face o donație de cel mult 12 salarii medii pe economie, ceea ce înseamnă puțin peste 80 de mii de lei.

Decizia a trezit nemulțumiri în rândul partidelor de opoziție. PAS a cerut demisia președintelui CEC, Dorin Cimil, pe care l-a înaintat în funcție în 2019, deputatul Pro Moldova. 

Sergiu Sîrbu a spus că interpretarea făcută de CEC este ilegală, președintele PLDM, Vlad Filat, a depus o contestație la Curtea de Apel, iar Partidul Platforma DA a cerut Parlamentului să vină cu o interpretare.

zdg.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.