Curtea Constituțională va opera conform unei noi legi, recent adoptate de Executiv. Noua versiune a fost creată prin combinarea Legii privind Curtea Constituțională cu Codul jurisdicției constituționale, conform informațiilor oferite de Moldpres.
Direcția de comunicare a Guvernului precizează că acest document stabilește un sistem clar, coerent și eficient pentru activitatea Curții și include diverse prevederi referitoare la competențele instituției, criteriile de eligibilitate și procesul de selecție a candidaților pentru funcția de judecător.
Conform noii legi, pentru a preveni influențele politice, judecătorii vor fi obligați să renunțe la calitatea de membri ai partidelor politice. De asemenea, pentru a putea beneficia de pensia pentru vechime în funcție, judecătorii vor trebui să îndeplinească un mandat complet de 6 ani, față de 5 ani, cum era prevăzut anterior.
Documentul reglementează și responsabilitatea disciplinară a judecătorilor, incluzând sancțiuni precum avertismentul, mustrarea sau ridicarea mandatului, măsuri care anterior nu erau stipulate legal.
Printre inovațiile aduse de noua lege se numără și competența Curții Constituționale de a verifica, înainte de ratificare, conformitatea tratatelor internaționale cu Constituția Republicii Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.