Acasă Extern Cum se simte regina Marii Britanii, depistată pozitiv cu coronavirus

Cum se simte regina Marii Britanii, depistată pozitiv cu coronavirus

0

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este activă și îndeplinește „sarcini ușoare” la Castelul Windsor, în ciuda faptului că a fost testată pozitiv cu COVID, scrie BBC, citând oficiali de la palat.

Printre sarcinile îndeplinite de regină se numără citirea documentelor de stat, care de obicei ocupă o bună parte din programul zilnic.

„Starea de spirit la Castelul Windsor este una prudentă și nu sunt semne majore de alarmă”, a declarat Daniela Relph, corespondent BBC pe lângă familia regală.

Însă echipa medicală a reginei o va ține probabil sub atentă supraveghere, mai ales având în vedere că suverana este vizibil mai slăbită și mai fragilă decât anul trecut, a mai adăugat Daniela Relph.

Regina Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv pentru COVID-19 și are simptome ușoare ale bolii, a anunțat duminică Palatul Buckingham.

Atât prințul Charles, cât și soția sa Camilla s-au infectat cu SARS-CoV-2. Săptămâna trecută și prințul Charles al Marii Britanii a fost testat pozitiv cu Covid-19, la doar câteva zile după ce regina Elisabeta a II-a şi-a sărbătorit într-un cadru privat împlinirea a 70 de ani de domnie, ocazie cu care şi-a exprimat dorința ca după moartea sa Camilla să devină regină-consoartă.

Regina, care va împlini 96 de ani în aprilie, a fost vacinată în ianuarie 2021.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.