Acasă Extern Cum au răspuns locuitorii din Groenlanda, întrebați într-un sondaj de opinie dacă...

Cum au răspuns locuitorii din Groenlanda, întrebați într-un sondaj de opinie dacă vor să facă parte din SUA

0

Un sondaj de opinie arată că 85% din locuitorii din Groelanda, teritoriu semiautonom al Danemarcei, nu vor să devină parte din Statele Unite, potrivit Reuters. Președintele american Donald Trump recent că insula arctică este vitală pentru securitatea SUA, iar Danemarca ar trebui să cedeze controlul, scrie hotnews.ro.

Sondajul, realizat de compania Verian la comanda ziarului danez Sermitsiaq, arată că doar 6% din locuitorii din Groenlanda sunt pentru trecerea la SUA, în timp ce 9% sunt indeciși.

Premierul danez Mette Frederiksen a declarat marți că a primit sprijin pe deplin pentru principiul menținerii respectului pentru frontierele internaționale, în urma întâlnirilor cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și secretarul general șef al NATO, Mark Rutte.

Danemarca a anunțat luni că va cheltui 14,6 miliarde de coroane (2.04 miliarde de dolari) pentru a crește prezența militară în zona arctică.

Groenlanda, cu o suprafață terestră mai mare decât Mexicul și o populație de 57.000 de locuitori, a primit o largă autonomie în 2009, inclusiv dreptul de a-și declara independența față de Danemarca prin referendum.

Prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, care a intensificat demersurile pentru obținerea independenței, a declarat în repetate rânduri că insula nu este de vânzare și că este la latitudinea cetățenilor săi să își decidă viitorul.

Armata SUA are o prezență permanentă la baza spațială Pituffik din nord-vestul Groenlandei, o locație strategică pentru sistemul său de avertizare timpurie privind rachetele balistice, deoarece cea mai scurtă rută din Europa către America de Nord trece prin insulă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.