Acasă Politic Cum au fost influențate relațiile moldo-ruse cu Putin la putere în 21...

Cum au fost influențate relațiile moldo-ruse cu Putin la putere în 21 de ani: ”Mereu dictate de Putin”

0

Cu 21 de ani în urmă, Vladimir Putin a devenit pentru prima oară președintele Federației Ruse. Mai întâi, președintele Boris Elțîn l-a numit prim-ministru, apoi, începând cu anul 2000, Putin a deținut două mandate de președinte, de câte patru ani fiecare, transmite SafeNews.md cu referire la Zdg.md.

În 2008 a fost ales prim-ministru și a modificat Constituția, pentru a putea candida din nou. În 2012, redevine șef al statului pentru un mandat extins de șase ani, iar în luna martie al anului 2018, a mai obținut un mandat de președinte ce-l va ține la putere până-n 2024.

Am întrebat câțiva lideri de opinie și experți cum anume aflarea lui Vladimir Putin la putere a influențat situația R. Moldova, dar și relațiile moldo-ruse.

Scriitorul Vladimir Beșleagă îi crede norocoși pe ruși. „Ferice de ruși că au un asemenea președinte – luptă pentru neam”, spune acesta, totuși referindu-se la rolul lui Putin în destinul R. Moldova, Beșleagă condamnă acțiunile acestuia.  

Relațiile moldo-ruse au fost mereu dictate de Putin. A fost o relație de subordonare pe parcursul tuturor acestor ani. Kremlinul în continuare crede că teritoriul R.Moldova îi aparține. Putin promovează separatismul, declară embargouri mărfurilor din R. Moldova, iată contribuția lui. Relațiile moldo-ruse nu vor reveni în albia normalului, mai ales că acum și Dodon este un sclav a lui Putin. Toate sunt pe dos”, susține Vladimir Beșleagă.

Ion Leahu, fostul șef al Delegației moldovenești în Comisia Unificată de Control în perioada 2002 – 2013, și-a exprimat convingerea că „perioada în care Putin a guvernat, a fost una din cele mai negre perioade pentru R.Moldova”.

Totodată, Leahu consideră că de răcirea relațiilor dintre  R. Moldova și UE se face vinovată politica promovată de Putin.

Și Valentin Dolganiuc, fost deputat în primul Parlament al R.Moldova, consideră că politica lui Putin a fost „nefastă și pentru R. Moldova”.

Dolganiuc susține că regimul politic al R. Moldova a fost influențat direct de autoritățile de la Kremlin.

„În Federația Rusă, la putere era Putin, în R. Moldova a venit, în 2001 Vladimir Voronin. Voronin a dus o politică pro-rusească, el singur a recunoscut asta. În 2009, R. Moldova a rămas fără comuniști, dar au venit la putere lupii orligarhi și au sărăcit țara. Ei au spălat banii statului prin canalele rusești. Putin și guvernările iresponsabile de la Chișinău  au făcut din R.Moldova o restanțieră“.

La 27 august, 1991, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi-a declarat independenţa faţă de URSS şi a devenit Republica Moldova. 

De atunci, relațiile dintre R. Moldova și Federația Rusă au fost marcate de mai multe tensiuni. În 1992, a izbucnit conflictul armat de pe Nistru. Conflictul nu a fost soluționat nici după 29 de ani, iar Rusia nu și-a retras trupele militare din stânga Nistrului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.