Fostul procuror general al Moldovei, Alexandr Stoianoglo, este susținut în turul doi al alegerilor prezidențiale de principalii subiecți ai anchetelor penale ale procurorilor. Unii dintre ei, eliberați din detenție în timpul mandatului său la Procuratura Generală. Cel mai mult a surprins însă opinia publică susținerea oferită de principalul figurant în dosarul furtul miliardului, oligarhul fugit la Moscova, Ilan Șor.
Stoianoglo, vecin cu Șor timp de 20 de ani
Atunci când a venit în 2021 în Parlament pentru a cere ridicarea imunității a doi deputați din Partidul Șor, Denis Ulanov și Petru Jardan, Alexandr Stoianoglo nu a ezitat să facă o declarație fără precedent despre Șor, transmite SafeNews.md, cu referire la tv8.md.
„Sergiu Litvinenco – Prima întrebare: Cine este conducătorul grupului criminal organizat despre care vorbiți în sesizare – Plahotniuc sau Șor?
Alexandr Stoianoglo: Plahotniuc este, în cazul dat, conducătorul organizației criminale, dar domnul Șor al grupului criminal….. Organizația mai mare”, spune atunci procurorul.
Ulterior, Stoianoglo afirma că are amintiri frumoase din perioada în care erau vecini cu familia lui Ilan Șor și participau la evenimentele de familiei ale acesteia.
„Față de omul Șor, eu nu am nici o pretenție, absolut nici o pretenție”, a declarat Stoianoglo în timpul unui interviu pentru o televiziune rusească.
„Eu cu domnul Șor, cu familia lui, trăiesc într-o scară mai mult de 20 de ani. Eu îl cunosc pe domnul Șor din copilărie. Și familia lui – și mama și tata sunt oameni adevărați. Eu nu am cum să am ceva împotriva familiei Șor”, a spus fostul procuror într-o emisiune de la noi.
Vacanța de Crăciun din Cehia achitată de un prieten
Potrivit echipei Cutia NEAGRĂ PLUS, la începutul acestui an, soții Stoianoglo și-ar fi petrecut vacanța de iarnă în compania unui om de afaceri care a sponsorizat în ultimul an mai multe proiecte sociale promovate de Ilan Șor. Aceștia au mers la stațiunea balneară cehă, Karlovy Vary. Hotelul pentru sejurul soților Alexandr Stoianoglo și Țvetana Curdova, dar și prietenii lor, ar fi fost achitat de omul de afaceri Mihail Apostol.
Pe 6 ianuarie 2024, la Royal Regent ar fi ajuns și soții Stoianoglo, împreună cu prietenii lor de familie soții Doagă, dar și soții Djema și Mihail Apostol. Serviciile de cazare au costat aproape 9.000 de euro, bani achitați de Mihail Apostol.
Prietenul lui Stoianoglo – unul dintre sponsorii lui Șor
Mihail Apostol este unul dintre sponsorii proiectului GagauzyiaLand. Potrivit unor informații obținute, Apostol a donat, pe 3 ianuarie 2024, 350.000 de lei companiei Mislat SRL, antreprenor principal al lucrărilor de construcție la GagauziyaLand și Orheiland. Apostol a oferit bani pentru lucrări de construcție în Grădina Publică din Orhei cu două zile înainte de a pleca în vacanță cu soții Stoianoglo. Alături de Orheiland, Grădina publică din Orhei reprezintă o carte de vizită și instrument electoral al lui Ilan Șor.
Pe parcursul anului trecut, Mihail Apostol a mai sponsorizat proiecte sociale în interesul lui Ilan Șor. Potrivit unei alte decizii a Consiliului municipal Orhei, în august 2023, Apostol a donat 1,8 milioane de lei pentru reparația grădiniței Albinuța din Orhei. Inaugurarea grădiniței renovate s-a făcut cu mare fast și cu participarea lui Ilan Șor. Într-o scurtă intervenție video de pe un ecran mare instalat în fața grădiniței, Șor s-a lăudat cu acest nou cadou oferit de echipa lui orheienilor.
Împărțea cadouri pentru Șor, iar acum îl susține pe Stoianoglo
De menționat că, la evenimentul de lansare în alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo a ieșit în fața camerelor de filmat însoțit de membrii echipei sale de campanie. Printre persoanele din primul rând, chiar în dreapta candidatului, se regăsește un fost viceministru al Apărării, Igor Panfile, care a fost surprins în ultimii ani de mai multe ori în compania lui Mark Tkaciuk și la evenimentele organizate de Congresul Civic. În 2018, însă, Panfile presta pentru Ilan Șor. Acesta a fost surprins împărțind pungi cu cadouri protestatarilor veniți la un eveniment organizat de Șor împotriva liderilor opoziției de atunci, Maia Sandu și Andrei Nastase.
Citiți întreaga investigație aici.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.