Consiliul Superior al Procurorilor a decis astăzi, că Marcel Dumbravan și Octavian Iachimovschi vor merge mai departe în concursul pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, fiind admiși la etapa interviului.
După evaluarea dosarelor și punctajelor oferite de comisia de preselecție, Dumbravan a obținut 8.7 puncte, iar Iachimovschi – 8.1. Ambii candidați au fost declarați eligibili și urmează să susțină interviul final pe 23 iunie, la ora 15:00.
„Dosarele candidaților sunt admisibile, ambii fiind acceptați la proba interviului în cadrul procedurii de selecție”, a punctat președintele CSP, Dumitru Obadă.
Concursul se desfășoară în două etape: preselecția de către o comisie specială, urmată de interviul în fața membrilor Consiliului. Miza este una importantă – conducerea unei instituții-cheie în lupta anticorupție din Republica Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.