Mmebrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să examineze în ședințele din 28 și 29 iulie 16 subiecte. Primul este cu privire la demersul membrilor CSM din rândul profesorilor de drept titulari referitor la alegerea președintelui CSM, organizarea și desfășurarea concursului de alegere a președintelui CSM, transmite SafeNews.md cu referire zdg.md.
Totodată, aceștia vor alege câștigătorii concursurilor pentru suplinirea funcțiilor de președinte și vicepreședinte în cadrul Curții Supreme de Justiție (CSJ), Curții de Apel (CA) Chișinău și Bălți, precum și altor instanțe din R. Moldova.
ZdG a analizat cine sunt pretendenții la fotoliile scoase la concurs și vă prezintă mai jos informații despre aceștia.
La funcția de președinte al CSJ aspiră doi candidați: Liliana Catan și Anatolie Țurcan.
Liliana Catan este judecătoare din 1996, când a fost numită la CA Bălți. În perioada 2005-2013, a activat la CA Chișinău, iar acum este la CSJ. Ea, alături de alți magistrați, a pus punct în dosarul lui Vlad Filat. Totodată, a făcut parte din completul de judecători care, în toamna anului trecut, a dispus rejudecarea cauzei în dosarul în care Veaceslav Platon era condamnat la 12 ani de închisoare. În 2015, în privința acesteia a fost aplicată sancțiunea disciplinară „avertisment”. Șapte hotărâri ale completului de judecată în componenţa căruia a participat aceasta au fost obiect de examinare la CtEDO, conform informaţiilor publicate de Juriştii pentru drepturile omului.
Anatolie Țurcan, unul dintre judecătorii CSJ care în 2018 au pus punctul în dosarul lui Platon, activează ca magistrat din anul 1992, când a fost numit la Ocnița, ulterior transferat în Chișinău. A fost judecător la CA Chișinău și membru al CSM, iar actualmente este magistrat la CSJ. Cinci hotărâri ale completului de judecată în componenţa căruia a participat Țurcan Anatolie au fost obiect de examinare la CtEDO.
Fotoliul de vicepreședinte al CSJ, președinte al Colegiului penal este râvnit de către patru candidați: Liliana Catan, Nadejda Toma, Petru Moraru și Anatolie Țurcan.
Nadejda Toma este, din 2018, președintă a Colegiului disciplinar de pe lângă CSM din 2018, iar din 2014 – judecătoare la CSJ, anterior deținând funcția de președintă a Judecătoriei Ialoveni. Ea a făcut parte din completul de judecători care, la 22 februarie 2017, a menținut pedeapsa cu nouă ani de închisoare cu executare pe numele ex-premierului Vlad Filat în dosarul de corupere pasivă și trafic de influență. De asemenea, în noiembrie 2018, alături de Vladimir Timofti și Anatolie Țurcan, a pus punct în dosarul lui Platon, declarând neîntemeiat decursul depus de avocatul acestuia împotriva deciziei CA Chișinău prin care a fost menținută condamnarea la 18 ani de închisoare.
Petru Moraru, judecător la CSJ, detașat pentru perioada cât își exercită mandatul de membru al CSM, până la 1 decembrie 2021, a fost anterior președinte al Judecătoriei Cahul. Moraru a făcut parte din completul de judecători care a decis că generalii Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari nu au încălcat legea în timpul evenimentelor din aprilie 2009. În 2015, la scurt timp după ce ajunge judecător la CSJ, Petru Moraru ajunge şi în vizorul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), care i-a verificat declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2013. În mai 2015, deşi membrii CNI au constatat că Moraru nu a indicat în declaraţia sa de avere mai multe bunuri, au dispus clasarea cauzei.
În concursul pentru suplinirea funcţiei vacante de vicepreședinte al CSJ, președinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ s-au înscris doi candidați: Iurie Bejenaru și Tamara Chișca-Doneva.
Iurie Bejenaru este judecător la CSJ din 2008, anterior fiind președinte, vicepreședinte și magistrat al Judecătoria Buiucani. În 2013, în privința acestuia a fost intentată o procedură disciplinară, ulterior fiind clasată. Opt hotărâri ale completului de judecată în componenţa căruia a participat Bejenaru au fost identificate ca obiect de examinare la CtEDO.
Tamara Chișca-Doneva este judecătoare la CSJ din 2003, anterior activând la CA Chișinău, Judecătoria Râșcani, Chișinău și Judecătoria Hâncești. Actualmente, ea deține interimatul funcției de preşedinte al Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Ea a făcut parte din completul de judecători care adispus, prin încheierea emisă la 20 iulie 2005, interzicerea efectuării şi înregistrării oricăror tranzacţii de înstrăinare a patrimoniului, inclusiv imobilul fostei S.A. „Gemeni”. În februarie curent, prin hotărârea emisă de CtEDO, Guvernul R. Moldova a fost obligat să achite prejudicii de 1.515.000 de euro și să returneze reclamanţilor părţile din clădiri care erau în proprietatea acestora imediat înainte de adoptarea hotărârii din 20 iulie 2005, împreună cu terenul aferent, libere de limitări ale dreptului de proprietate, în schimbul transferului simultan de către reclamanţi Guvernului a 36.55% din acţiunile „Gemeni” returnate reclamanţilor după anularea hotărârii favorabile acestora. În cazul omisiunii restituirii proprietăţii, suma ajunge la 2.120.000 de euro.
La concursul pentru suplinirea funcţiei vacante de vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al CSJ participă doar Iurie Bejenaru.
Funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău este râvnită de Iurie Iordan și Vladislav Clima.
Iurie Iordan a fost numit în noiembrie 2016 vicepreședinte al CA Chișinău pentru un termen de patru ani. El a devenit judecător în 2001, activând la Judecătoria Hâncești, iar în 2008 a fost transferat la CA Chișinău. În decembrie 2015, Iordan a făcut parte din completul de magistrați care a menţinut decizia Judecătoriei Buiucani, prin care fostul deputat Valeriu Guma a scăpat de închisoare. Anterior, ZdG scria că Iordan, până a ajunge la CA Chișinău, a fost respins, în noiembrie 2006, de Vladimir Voronin, care era pe atunci preşedinte. Conform actului, „activând în calitate de judecător, s-a manifestat ca o persoană care posedă cunoştinţe medii, poate fi influenţată în luarea deciziilor, nu dă dovadă de sârguinţă şi perseverenţă, nu se bucură de stimă şi autoritate, pune interesele personale mai presus de obligaţiile funcţionale, este orgolios şi încalcă în mod brutal normele de etică profesională”. Ulterior, Iordan, care a respins catalogările preşedintelui Voronin, a ajuns totuşi la CA Chişinău.
Vladislav Clima este judecător din 2006. El a activat în cadrul Judecătoriei Ciocana, fiind și vicepreședinte al instanței. El este magistrat la CA Chișinău din 2017. ZdG a scris în 2018 despre cum a crescut averea acestuia de când a devenit magistrat. În noiembrie 2019, Clima a făcut parte din completul de judecători care a suspendat hotărârea CSM prin care judecătorul CSJ Oleg Sternioală a fost lipsit de imunitate, fiind ulterior reținut. În iunie 2018, el a fost unul dintre magistrații care au menținut decizia primei instanțe, prin care alegerile locale din mun. Chișinău nu au fost validate. Totodată, în octombrie 2019, Clima, alături de alți doi magistrați, a anulat decizia CSM prin care Oleg Melniciuc, primul judecător trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită, a fost suspendat din funcție.
Cereri de participare la concursul pentru suplinirea funcţiei vacante de președinte al Curții de Apel Bălți au depus Ion Talpa și Eugeniu Bejenaru.
Ion Talpa este judecător din 2005, când a început să activeze la Judecătoria Bălți, unde a devenit ulterior vicepreședinte al instanței. În 2013 a fost promovat în funcția de judecător la CA Bălți, vicepreședinte, iar la sfârșitul lunii trecute a fost numit vicepreședinte al CA Bălți. Totodată, Talpa este membru al Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor din subordinea CSM. În privința acestuia a fost intentată o procedură disciplinară, care a fost încetată în 2016, deoarece nu au fost întrunite elemente ale abaterii disciplinare.
Eugeniu Bejenaru și-a început cariera de judecător în 2001, la Ocnița, 10 ani mai târziu devenind președinte al Judecătoriei Ocnița. Din 2017, acesta este magistrat la CA Bălți.
În concursul pentru suplinirea funcţiei vacante de președinte al Curții de Apel Comrat s-au înscris Dmitrii Fujenco și Liudmila Caraianu.
Dmitrii Fujenco a exercitat, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, interimatul funcției de președinte al Curții de Apel Comrat. În 2007 a fost numit magistrat la Judecătoria Cahul, în 2010 – vicepreședinte, iar în 2015 – președinte al instanței. El a ajuns judecător la Curtea de Apel Comrat în 2018. În privința acestuia a fost intentată o procedură disiplinară în 2017, fiind încetată pe motiv că nu a fost comisă abaterea disciplinară. În toamna anului trecut, după organizarea Adunării Generale a Judecătorilor și revocarea componenței CSM, Fujenco a pretins lacalitatea de membru permanent al CSM.
Liudmila Caraianu a fost numită judecătoare în 2008, la Judecătoria Ceadîr-Lunga, iar în 2013 – judecătoare de instrucție. Din 2017, ea este magistrată la Curtea de Apel Comrat. În 2015, doi grefieri au solicitat atragerea la răspundere a magistratei pentru atitudinea nedemnă faţă de grefierii instanţei în procesul de înfăptuire a justiţiei. Procedura disciplinară a fost încetată pe motiv că nu a fost comisă o abatere disciplinară. În 2010, ea a fost acuzată de comiterea abaterilor disciplinare, iar hotărârea. fost clasată.
Caraianu candidează și la funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Comrat.
Fotoliul de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău este râvnit de către Aliona Miron, Roman Pascari și Grigore Manoli.
Aliona Miron devine judecătoare în anul 2009, fiind numită la Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău. În privința acesteia a fost intentată o procedură disciplinară în 2017, dar a fost clasată, deoarece nu a fost comisă o abatere disciplinară. Ea a fost membru al Colegiului disciplinar al CSM din 2017, depunându-și demisia în 2019.
Roman Pascari a ajuns magistrat la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău în august 2015, fiind numit pentru un termen de cinci ani, până atunci exercitând profesia de avocat. Din 1 ianuarie 2019 a fost desemnat judecător specializat în materie de drept civil la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. În octombrie 2016, el a dispus ca judecătorului Gheorghe Popa, reţinut în flagrant după ce ar fi acceptat 200 de dolari de la un participant într-un dosar pe care-l avea în gestiune, dar declarat nevinovat ulterior, definitiv şi irevocabil, să-i fie achitat un prejudiciu moral în valoare de 200 de mii de lei, plus alţi 576 de mii de lei – plata salariului pentru perioada în care a lipsit forţat de la serviciu, dar şi prejudiciul material pentru asistenţa juridică.
Grigore Manoli este magistrat în materie de drept civil în cadrul sediului Centru al Judecătoriei Chișinău din 1 ianuarie 2019. El a ajuns să activeze în instanță în 2015, anterior fiind avocat. În ianuarie curent, procedura disciplinară intentată pe numele lui a fost încetată.
La funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Hâncești aspiră Emil Bulat și Victor Olărescu.
Emil Bulat este magistrat în cadrul Judecătoriei Hâncești din 10 iulie 2015, când a fost numit pentru cinci ani. Anterior a fost asistent judiciar la CSJ și grefier, traducător, consultant la Judecătoria Buiucani, municipiul Chișinău.
Victor Olărescu a fost numit magistrat la Judecătoria Ialoveni în 2016. Anterior el a fost procuror.
Cereri de participare la concursul pentru suplinirea funcţiei vacante de vicepreședinte al Judecătoriei Ungheni au depus Mariana Stratan și Petru Triboi.
Mariana Stratan a ajuns magistrată la Judecătoria Ungheni în 2011. În. 2016 a fost numită în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
Petru Triboi este judecător din 2005, iar în 2014 a devenit președinte al Judecătoriei Nisporeni. Din 1 ianuarie 2017 a fost transferat ca judecător la instanța nou-creată Judecătoria Ungheni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.