Curtea Supremă de Justiție a publicat hotărârea din 7 mai 2020, prin care a respins recursul avocaților omului de afaceri Veaceslav Platon, care au solicitat ca dosarul în care acesta este învinuit de delapidare de fonduri de la Banca de Economii să fie rejudecat la Curtea de Apel.
Astfel de Colegiul penal al CSJ au fost respinse recursurile în anulare declarate de către apărătorii Alexandru Bernaz și Eduard Rudenco, care invocă ca argument de bază „vicierea procedurii de extrădare a lui Platon Veaceslav, prin faptul că consimțământul statului Ucrainean la extrădarea acestuia fost semnat de o persoană neîmputernicită, și anume adjunctul Procurorului General al Ucrainei”, scrie Mold-street.md
Critici în loc de argumente
Totodată magistraţii atestăt că nu se constată vreun viciu fundamental sau erori de drept la condamnarea lui Platon, iar „conținutul recursului în anulare se rezumă la critici cu privire la repartizarea ilegală a dosarului către judecătorul Budeci Vitalie în prima instanță; critici cu privire la faptul că judecătorii din instanța de apel nu aveau dreptul de a examina cauza în urma ridicării sechestrului, deoarece și-au expus opinia asupra unei solicitări indicate în cererile de apel, până la luarea unei decizii; critici cu privire la examinarea procesului în ședințe închise; argumente cu privire la dezacordul privind înlăturarea inculpatului Platon Veaceslav din ședința de judecată și examinarea cauzei în lipsa acestuia; dezacordul cu privire la înlăturarea avocaților din proces”, etc.
…şi o extrădare atipică sau ascunsă
Pe de altă parte în hotărârea CSJ se menţionează că procurorul în Procuratura Anticorupție, Baeșu Andrei susţine în referința pe marginea recursurilor în anulare declarate de către avocații lui Platon că „Chiar și o extrădare atipică sau ascunsă, cu condiția să fie rezultatul cooperării între statele în cauză și ca o ordonanță de arestare să aibă temeiul juridic într-un mandat de arestare emis de autoritățile statului de origine al persoanei în cauză, nu poate, în sine să fie contrară Convenției (Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale n.r.)”.
Analizând argumentele recursurilor în anulare prin prisma sensului atribuit de lege noțiunii de viciu fundamantal, Colegiul penal consideră „că titularii cererilor de recurs nu au adus argumente care s-ar încadra în acest concept și care ar afecta hotărârile pronunțate”.
CSJ: Platon este proprietarul Zenit Management LP
Totodată Colegiul penal reține, că încadrând faptele săvârșite de către Platon, „instanțele de judecată în mod corect au apreciat probele administrate în cadrul urmăririi penale, potrivit cărora mijloacele financiare sustrase de către inculpat din BC „Banca de Economii” SA au fost direcționate pentru stingerea creditelor de la BC „Victoriabank” SA a companiilor „INFOART INTERNATIONAL” SRL, „NEGHINA COM” SRL, ÎCS „CRISTAL IMPEX” SRL, „SEMGROUP SYSTEMS” SRL ȘI „BOGDAN AND CO” SRL, în perioada lunii decembrie 2011”.
Aici precizăm că e vorba despre tranzacţia prin care Platon a cumpărat la finele anului 2011 de la Vladimir Plahotniuc acţiunile de la Victoriabank şi alte companii sau active.
În verdict se face referinţă la numeroase companii, dar este menţionată şi celebra despre care avocaţii lui Platon, dar şi el personal susţineau că ar fi gestionată de Ilan Şor.
„În acest sens Colegiul penal ține să menționeze că instanțele de judecată în mod corect au dat apreciere probelor administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în ședințele de judecată, stabilind existența unui comportament activ al condamnatului la gestionarea companiilor rezidente și nerezidente care figurează în învinuire prin intermediul unor persoane care figurau de iure în raport cu aceste companii, fiind stabilit faptul că anume condamnatul a fost gestionarul și beneficiarul de facto al acestora, inclusiv al companiilor „ZENIT MANAGEMENT” LP și „ANKOR GETAWAY” LP”.
Precizăm că Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare, fiind învinuit că ar fi obținut, prin fraudă, aproximativ un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse, în noiembrie 2014.
Ulterior el a fost condamnat la închisoare și în dosarul legat de Moldasig și cel în care este acuzat de escrocherie și corupere a unor angajați ai Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera”.
Pe 18 mai, procurorul general, Alexandr Stoianoglo a declarat însă că dosarul în privința lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate, iar unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului a fost Vladimir Plahotniuc.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.