O rută de evacuare din Mariupol era „minată”, a spus luni Crucea Roşie internaţională, după eșecul unor încercări de evacuare a civililor din orașul asediat. Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea condiţiilor de evacuare.
Dominik Stillhart, director de operaţiuni al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), a vorbit la BBC cu privire la culoarele umanitare și a spus că „provocarea este de a aduce cele două părţi la un acord care să fie concret, exploatabil şi precis”.
„Le vorbim de zile în şir pentru a-i aduce la un acord suficient de precis pentru ca acesta să poată fi apoi pus în aplicare”, a explicat Stillhart, subliniind că probleme persistă, de exemplu cu privire la itinerarii.
El a explicat că o echipă aflată la Mariupol „era gata ieri (duminică), în pofida faptului că ceea ce constituia acordul nu era pe deplin clar. Şi, imediat cum au ajuns la primul post de control, şi-au dat seama că ruta care le era indicată era minată”.
„De aceea este atât de important ca cele două părţi să aibă un acord precis care să ne poată apoi facilita evacuarea pe teren”, a adăugat el.
Armata rusă a anunţat deschiderea, luni, a mai multor coridoare umanitare şi instaurarea de armistiţii locale pentru a evacua civili din oraşele ucrainene Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumî, pradă unor lupte violente.
Moscova afirmă că a transmis aceste informaţii structurilor ONU, OSCE şi CICR.
Pe de altă parte, Ucraina a spus că este vorba despre o mișcare „total imorală”, deoarece coridoarele umanitare anunțate de Moscova le permit oamenilor să se refugieze doar în Rusia și Belarus.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.